a meritat clipa aceea în care din întâmplare
sau din orice altceva
tu ai rămas în mine
carnea mea a înflorit
am plâns în același trup
am sărutat secunda încremenită în noi
am înfrânt orbirea

am ieșit năucă în noapte
întunericul se lăsa în mine ca un muribund
mult mai greu decât plumbul
am resuscitat trupul acela
m-am prefăcut că nu știu
cât e de prea târziu

totuși a meritat clipa aceea
în care am mușcat din tine ca din măr
în care tu ai plâns
știind că eu nu pot să mai plec
eu nu pot să mai fiu în afara lacrimei tale
de bărbat.