Aerul mă taie și liniile de tramvai stau să mi se încolăcească pe după glezne
trec în liniște pe lângă bălți-oceane

Era să se înece unu la două străzi mai în spate
l-am văzut, se scufunda
nu mai știu în noroi
sau în servieta lui cu facturi și chitanțe albe
privirea îi rămăsese limpede
nu se oprea nimeni
(toți aveau ședință la șapte, până și băiatul de la ziare)
viața apoasă picura pe trotuar
așa cum storci o portocală
în fine
la un moment dat a apărut eroina
a mers la el
și i-a zis Ai să-mi dai un foc?