încearcă să se contopească cu sinele său
dumnezeirea o dă la o parte

în ochiul fântânii vrea să-și contemple măreția voluminoasă
nu înțelege că între mare și mic nu-i nicio diferență

simplitatea
pe mișcătoarele ape
o scufundă

brațele arcuite spre spate
retează tăria zborului

asemeni
lui
icar numai amintirea avântului dăinuie...

în
albastrul cerului
răsfrânt în fântână
un
punct
tremurător
scânteietor
ca o flacără
e nerăbdător să se elibereze de țărână
să renască