Îți adunai păpușile-n cutie
și-n adâncimea gândurilor tale
îmi scuturai ba frunze,
ba petale
în minunata noastră colivie.

Dulapul plin cu praful fără rochii,
un umeraș în așteptare mută,
patul întins
cum îl făceai tu fără cută,
patul în care-am fost
cumva copii.

Prin umbre-ți regăseam întreg parfumul,
cum tu clipeai
mereu o primăvară,
te urmăream în hol,
pe ușă
și pe scară
iar silueta ți-o-nghițise drumul.