o lumină albastră îi traversa chipul. îi era cumva rușine să trăiască.
avea dexteritatea marilor inventatori de iluzii. stranietatea celor nefericiți din naștere.
se lăsa consumat cu ușurință privit pe îndelete descifrat cu îngăduință.
regele vastelor teritorii de fum. obraznicul arlechin al principeselor decrepite.

avea atâtea cuvinte încât ți se făcea rău ascultându-l. aerul se rarefia.
un cimitir ambulant în care trăiau oameni cu fețe de lut. un vânzător de nevroze pentru blazați.

...

din politețe se poate muri la fel de bine ca din viață. vine o zi când găsești motive să ucizi și ucizi.
fără blândețe. fără teamă. fără întrebări. lovești scurt și pleci. sau dai foc omenirii cu grație și simplitate.
în urmă rămâne o cenușă de om. din cenușa de om se nasc cele mai vii și luminoase poeme.

când scrii e semn că undeva pe parcurs s-a întâmplat cel puțin un accident sau o crimă.
nu poți să scrii fără cadavre în sertar fără nebunia sinucigașului în serie
fără masca înșelătoare a omului-înger.

...

noi suntem dintre cei care aprind luna ziua în amiaza mare.
noi suntem oameni ai nopții și fiare dezlănțuite ale lunii.
țara noastră e dincolo de pământul acesta.
respirăm odată cu el odată cu poemul-marionetă
cel care ne-a pus lacăte grele și ne-a vândut prin lume drept inocenți.
ne-au cumpărat la întâmplare zarzavagii copii neatinși de sălbăticie
adolescenți cu plete fosforescente și aripi de ceață
femei și bărbați singuratici cu vieți exemplare și triste.

suntem prizonierii poemului-marionetă. viața e departe de noi.
stă ascunsă și rânjește sinistru din spațiile albe ale versurilor
scrise de noi trăite de alții.


ascultă acest text în lectura autoarei