Atât de simplă și curată, cu părul zilnic despletit,
Treci printre gândurile mele ca o mireasă la altar
Și nu mai știu pe câte stele privirea-n treacăt am oprit
Să le răpesc a lor lumină și-n lacrimi să ți-o dau în dar.
Pe rând atâtea uși închise se redeschid întâmplător
Lăsându-ți pașii să te poarte prin amintirile de ieri
În timp ce-n lacrimile mele un strigăt trist și-asurzitor
Se vrea simțit ca o durere peste minunea care-o ceri.

Aș vrea sălbăticia vieții să mă ucidă într-o zi
Când fără tine orice clipă va mirosi a mucegai,
Iar timpul fără doar și poate în palma mea va putrezi
Și nu va reuși să-mi smulgă altaru-n care astăzi stai.
Ești simplitatea mea iubită, o pasăre rămasă-n zbor,
Privind de prin înaltul zării cum toate trec spre înapoi
Și recunosc că-mi este sete de trupul tău și-mi este dor
Când nu mai pot să țin pe umeri povara depărtării-n doi.