Iisuse bun, Părinte peste ceruri
Și Împărat pe veci al României,
Asculta-mă: avem o Þară tristă,
Tu n-o lăsa osândei și urgiei!
Cu al Tău sânge, spal-o Tu de sânge
Și resfințește-i țarina bătrână;
E-ncovoiată de nevoi și plânge,
Iar lacrima-i se stinge în țărână...
Năpraznică, a vremilor vâltoare
S-a năpustit să 'năbușe Carpații
Și-o plânge în văzduhuri ciocârlia,
Cum plâng în umbra ei moșnegii, frații.
Din tremurarea lacrimei sub pleoape,
Ajuns-a ca să tremure pământul;
Și cerul plânge și-l inundă-n ape -
Tu, Doamne, ogoiește-i focul, vântul!
Fiorul doinelor dospite în suspine
Și vaierul amarnic din amurguri
Ajuns-au, Doamne, sus, până la Tine,
Urcat de praf de-altare și de burguri.
Fărădelegea vine să strivească
Lumini tâșnind din desprimăvărare,
Dormim pe ghimpi și ne-afumăm cu iască,
Pășind din disperare-n disperare...
Frumoasă Þară, cu cârpită iie,
Cu buzele lipite ca să tacă,
Cât taci, dă-mi gândurile tale mie -
Eu nu le las în mine ca să zacă!