agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1247 .



O alt fel de poiană a lui Iocan
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ralucahelgiu ]

2009-11-23  |     | 



Sunt foarte obosită. Am făcut din București până la Salonic cu autocarul peste 24 de ore. Afară este atât de frig, încât sunt îmbrăcată mai ceva ca în Siberia; mi-am pus pe mine două bluze groase, niște blugi, care de data asta mă strâng foarte tare. Tot ce mi se întâmplă mi se pare obositor și chinuitor.
După ce ajungem oarecum la destinație, în Salonic, cobor din autocar, amorțită de nici nu îmi mai simțeam cum trebuie picioarele și, mă îndrept către mare. Este atât de dimineață încât localnicii nici nu s-au trezit încă. E o vreme apăsătoare. Soarele nu apare deloc și văd în stânga și în dreapta mea numai ceață.
Din autocar mă hotărăsc să plec așa devreme la plimbare cu o profesoară de germană din București care are vreo 25 de ani. Tipa e cam ștearsă, e pocăită și, la drept vorbind dacă mă uit mai bine la ea îmi dau seama că nu e nimic de capul ei. A terminat facultatea de filologie în București și crede că anul acesta o să se mărite cu un arab din Luxemburg . Mă tot gândesc că tipul o să-i tragă o țeapă, de Adelina nici nu o să știe cum să schimbe situația. Și faza tare mai este și atunci când rămâi și gravidă. Atunci începe cu adevărat distracția.
Ba, dacă tipul se satură de tine și-ți dă și un șut în cur, trebuie să avortezi și viața ti se schimbă deodată radical. (...)
Coborâm amândouă din autocar. Eu una de-abia pot merge. Picioarele ca de altfel și mâinile îmi sunt amorțite și le simt greoaie. Simt furnicături peste tot. Mă simt destul de rău și asta este, din păcate nu am ce să fac. Trebuie să tac și să înghit. Nu fac excursia asta pe cont propriu. După ce mă ridic de pe scaun îmi dau seama că nu pot face nici doi pași, fără să mă sprijin de Adelina. Și ea este obosită și îi este foarte frig.
,,Nu poți să îmi dai și tu încă o bluză groasă de-a ta, că eu una nu mai pot. Mi-e frig și tremur rău de tot. »
Caut prin valiză și până la urmă mă decid să îi dau bluza mea roșie cu guler. După ce ne îmbrăcăm, coborâm din autocar și plecăm spre mare.
Mă uit în stânga și în dreapta și îmi dau seama cât de liniștit este totul. Parcă aș fi ajuns după mai mult de 24 de ore chinuitoare într-o altă lume. E atât de dimineață încât nici magazinele nu sunt deschise, doar că noi vrem să bem o cafea grecească.
După mai mult de jumătate de oră de plimbări, intrăm până la urmă într-o cafenea din centrul Salonicului. Înăuntru sunt numai bărbați. Vreo zece la număr. Încercăm să ne așezăm la o masă mai aproape de ușă. Înăuntru este foarte cald și eu una nu-mi doresc să mă sufoc. Aici nu există din păcate o ofertă cu prețurile cafelelor și a băuturilor. Nici nu știu ce să zic. Nu am chef să dau pe o cafea simplă 10 Euro.
Așa că încerc să intru cu chelnerul în discuție. Încerc să port cu el conversație în limba germană. Înțelege greu, dar le prinde repede. Își dă seama imediat că mă interesează cât costă o cafea grecească.
În momentul acela îmi arată o tablă neagră pe care scrie tot felul de prețuri. Nu înțeleg limba grecească, așa că trebuie să stau și să încerc să descifrez tot felul de litere și caractere care seamănă mai mult cu limba chineză. Toate lucrurile acestea mă încurcă.
Mi-e foarte greu să aleg, și după mai mult de un sfert de oră de ezitări mă uit mai bine pe tabla atârnată de un perete mov și aleg o cafea cu numai 7 Euro. Mă gândesc că, până la urmă este destul de mult, mai ales că salariile în România sunt destul de mici și bugetarii sunt cei care câștigă atât de puțin...
După jumătate de oră apare și chelnerul, care ar fi putut să fie de fapt și proprietarul cafenelei. Apare cu cafeaua grecească și cu un pahar cu apă. Gust din cafea, este groaznică și amară. Nu știu cum să reacționez. Îmi vine să vomit, dar fac tot posibilul să nu arăt celor din jur că n-aș da nici măcar 3 Euro pe cafeaua asta amărâtă. O fi fost făcută la mâna a doua...
Îi spun Adelinei că nu merită să stăm mult aici. Încerc până la urmă să beau din apă, care este sălcie. Nici nu știu ce să fac. Sunt atât de plictisită, încât mi se pare că mă aflu la capătul puterilor.
Dar, deodată văd că în fața noastră se strânge un grup de vreo 10 bărbați pensionari. Grecii stăteau la mese diferite și se rugau cu mătăniile din perle, bile din lemn de Santal negru. Se rugau în continuu. Citeau non-stop din Biblie și, când făceau pauze își scoateau ziarele și discutau politică. Începuseră chiar să se certe din cauza unei figuri politice. Îi văzuseră poza de pe prima pagină a unui ziar local.
Mă uit mai bine la ei și îmi dau seama că mă aflu parcă în ,,Poiana lui Iocan” a lui Marin Preda. Fiecare încearcă să se facă înțeles pe limba lui.
Deși nu înțeleg absolut nimic din ceea ce spun ei, realizez că pe noi nici nu ne bagă în seamă. Pe ei îi interesează alegerile prezidențiale, cât mai costă un Coran...
Pe de o parte mă deprimă faptul că nici nu se uită la noi. Faptul că suntem atât de tinere, poate că le creează spaime.
Nu mai suport deloc atmosfera monotonă în care ei citesc din ziare cu voce tare, iar alții se uită la știrile de dimineață. Îi spun pe germană Adelinei că acești greci nu fac altceva decât să-și bată joc de noi.
,,Am impresia că ei vorbesc numai despre noi. Și noi, cum nu știm limba lor, ăștia pot să ne și înjure pe grecească.”
În clipa accea un domn de vreo 65 de ani, încearcă să-mi relateze într-o germană proastă că nu și-ar permite niciodată să-și bată joc de o femeie. Așa că nu are cum să ne vorbească de rău.
Ne întreabă de unde suntem și eu îi răspund că suntem din România.
,,România-de aici avem foarte mulți turiști...”.
Mă tot gândesc că moșul are destul tupeu să se bage în vorbă cu mine.
După câteva secunde îi spun că ceea ce numesc ei cafea nu înseamnă nimic pentru mine. Nici măcar nu seamănă a fi cafea irlandeza, cafea care este făcută cu foarte mult whiskey. Cafeaua grecească este un fel de apă de ploaie bună pentru un picior de lemn. Îi spun patronului că nu merită să le dau 7 Euro.
,,De ce ? » , mă întreabă el destul de surprins.
,,Pentru simplul fapt că eu în România sunt profesoară și acolo trebuie să muncesc foarte mult pentru 7 Euro. »
,,Trebuie să muncești foarte mult pentru 7 Euro ? Aici banii se căștigă atât de ușor.”
,,Da, dar aici suntem în Grecia, pe când în România muncim ca niște sclavi și nu suntem apreciați la adevărata noastră valoare. Ne omorâm nervii în facultate, ca după aceea să câștigăm un salariu de rahat, cu care nu ne permitem nici măcar să trăim decent. De restul nici nu mai poate să fie vorba.”
Patronul se uită la mine îngândurat. Se uită când la mine, când la ceas. Ia mătăniile în mâna dreaptă și am impresia că în timpul în care vorbește cu mine, el se și roagă.
Mă uit la el să-i surprind privirea. Se vede că este atât de singur și că vrea neapărat să-mi capteze privirea. Mă uit mai bine la mâna lui și îl văd că tremură. Nu este chiar atât de bătrân, dar îmi dau seama că este atât de singur, și că încearcă să mai vorbească și el cu străinii, care îl pot întineri.
Beau împreună cu Adelina cafeaua și încerc să îmi umezesc buzele cu apă. Îmi vine să vomit și nu cred că este bine să fac aici o scenă.
Simt însă nevoia să merg la toaletă.
Până să ajungem acolo trebuie să urcăm niște trepte făcute din lemn.
E destul de departe până la toaletă. Adelinei îi este rău. Vomită. Nici nu știu ce să îi spun. Poate că din cauza călătoriei. Se simte din ce în ce mai rău. Nu vreau să-i povestesc ce i se mai poate întâmpla.
Ea tot încearcă să-mi spună că este la capătul puterilor, arătându-mi un album cu viitorul ei soț. Eu una, dacă aș fi în locul ei nu știu dacă aș face pasul acesta. Să mă mărit la 25 de ani, cu te miri ce nimeni, care, după ce se satură de mine să îmi dea un șut în cur. Nu știu nici ce sfat să-i dau, cert este faptul că îmi este teamă să nu o pierd. Nu îi știu numărul de telefon al mamei ei și nu cred că aș fi în stare să mai am grijă de cineva care este bolnav.
După ce stăm destul timp la vorbe, îmi dau seama că Adelina nu mai poate nici măcar să bea din cafeaua amară, care, după ea nu are nici un gust.
Eu una nu mai comentez absolut nimic și mă uit la ea cu milă.
Vacanța de-abia a început și nu se știe niciodată ce se poate întâmpla în continuare.
Patronul restaurantulul ne studiază de parcă am fi tablouri.
Își dă seama că ceva este în neregulă. Scot din poșetă trusa cu medicamente. Îi dau tot felul de pastile, care mai de care.
După un timp, Adelina îmi spune că se simte mai bine. Nu știu ce să cred. Încerc însă să nu-i dau importanță. Un bolnav când este băgat în seamă devine suspicios.
După mai mult de o oră de stat în restaurant, scoatem banii din portmonee și dorim să ni se facă plata.
Patronul ne aduce o hârtiuță pe care nu scrie nimic. Mă uit la el și nici nu știu ce să comentez. Îl ironizasem destul.
Patronul încearcă să ne spună că nu trebuie să plătim nici un Euro, că toată consumația este din partea casei. Nu-mi vine să cred că mai există și oameni de omenie. Într-o lume de rahat mai există și persoane care nu vor numai bani, ci și simaptie, prietenie, și de ce nu căsătorie.
Că doar poporul român nu este un popor de lepre.
Plec din restaurant, gândindu-mă că patronul ar fi putut să-mi fie tatăl, care, iubindu-mă nu vroia nici un fel de cadou sau de recompensă din partea mea. Ce mai viață și ce mai oameni ! De unde nu te aștepți ți se pot ivi tot felul de situații care se răstoarnă, în favoarea sau împotriva noastră...

Raluca Oana Helgiu


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!