Acum, când pe-a mea scenă
Ușor s-a tras cortina,
În trupu-mi ostenit
Mai pâlpâie lumina,
În ochii celor dragi
Simt lacrima tristeții
Și-am înțeles că timpul
Mi-a tors tot firul vieții,
Un fluture în zbor
Ieșirea mi-o arată
Și-n raza-i din privire
Îmi văd viața toată.
Mă-nalț ușor, privesc
Ruinele cetății
Și cu-a mea evadare
Plătesc vama dreptății!
Să mă desprind din trup
Mi-a trebuit putere
Chiar dacă fericirea
Îngroapă-n ea durere,
Căci în dureri găsim
Adesea și iubirea,
Din veșnicia morții
Se naște nemurirea!
Vă rog pe voi cei dragi
Să nu-mi plângeți făptura
Eu, cu a mea plecare,
Reintregesc natura!
Acum e rândul meu
Iar mâine-mi urmați voi,
Căci universul tată
Ne cheamă înapoi!...
Iar voi, dragi spectatori,
Ce nu-mi știți suferința
Nu stă-n puterea voastră
Să-mi pronunțați sentința,
Căci voi fi judecată
În spiritul dreptății
De-am profitat vreodată
De clipa libertății!
Greșeala-n astă lume
Cu moartea o plătesc
Și-n lumea viitoare...
Vă spun când vă-ntâlnesc!