agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-24 | | când m-am născut în anul una mie nouă sute patruzeci și patru de deasupra, ploi de bombe lovea în tot lungul și de-a latul. pe lume m-a adus o mamă sfântă ce purta în suflet rană adâncă cu făptura ei tulburatoare mă stringea adesea-ncingătoare și mă ridica cu ea pe stânci spre Măreția Cerului îngenuchind ne făceam rugi. cu trupul încovoiat în griji, plini de nevoi plin de dureri ceream din ceruri să nu mai fie viața atât de grea să nu mai fie lumea atât de rea. spre vârf de pădure pe stânca bătătorită când amândoi rătăceam uneori întâlneam câte un trup de gloanțe îmbibat mama aprindea o lumânare eu întrebam... “e tata ?” “nu!... nu e tata! e un alt soldat.” dușmanul l-a învins alunecând în vad. ce crudă-i soarta! să cuvenea, bietul de el precumpănindu-și fapta din greu să lupte ca să-și învingă moartea. oo !... și câți copii erau fără părinți și câte mame cu tâmplele albe nu-și plângeu copiii dispăruți chemând din vremuri pe Străbuni să alunge vremi amare! oo!... și de câte ori plângeam cu lacrimi ce împleteau cuvinte fugind desculți prin ploaie cu chip firav în haine rupte! întorși din nou pe cale chemam, plângeam, tăceam dar, uneori... cântam în jale prin gânduri nerostite miasmele morții ascunse-n dimineți amare. clipele acelea, trecute-n mare grabă au murit învăluite în tăcere dar, parcă a fost mai ieri și parcă simt și astăzi mâna fierbinte a mamei peste obrazul plin de dureri. în abisul amăgirii, copil fiind visam la un strop de fericire visam la un somn dulce, gânduri albe cu frumoase primăveri. vâltoarea viselor rebele mă învăluia cu atât de multe întrebări ascunse în tăceri căutând o altă lume chiar dacă numai pentru coltucul meu de pâine. nu știu decând în suflet m-a durut în zburda anilor, eu n-am avut decât un singur gând să fie înveșmântată “România” cu pacea, cu credința cu iubirea, și cu bucuria! și a rămas, tot al iubirii mele scut purtat de al “Veșniciei Vânt”.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate