Cărarea mi se deschide în față
Picioarele mă poartă în neștire
Mă duc la nicăieri.
Mă bate vântul din spate
Destinul mă poartă orbită
Legată la ochi
Și m-am trezit la răscruce
Între zeci de drumuri
Și, încă legată la ochi,
M-am întors,
Înapoi pe unde-am venit
Spre Þara Nimănui.
Stau hibernând în bârlog
Dar nu mă aștept la nimic
Căci nu mai cred în cărare,
În vântul de la spate,
Nici barem în răscruce.
Încep să mă îndoiesc de destin.
Hibernând latent, în bârlog,
Prefer să dorm în veci.