Dacă ai fi anotimp, te-ai numi iarnă,
Pentru că ai acoperit cu răceala ta întrega –mi viață,
Ai înghețat întreaga fericire și m-ai îngropat sub neaua durerii.

Dacă ai fi floare, te-ai numi crin,
Pentru că mireasma ta suavă, aduce somn și moarte
Și absența ta coboară obloanele vieții, asupra mizantropiei mele.


Dacă ai fi pasăre, te-ai numi corb,
Pentru că sălășluiești asupra sufletului meu ucis
Și te hrănești cu suspinu-i adanc, acoperindu-l cu-n lințoliu.

Dacă ai fi animal, te-ai numi leu,
Pentru ca îți adulmeci la fel de insidios prada
Și ai colții la fel de ascuțiți, înfipți în trupul ce sângerează.
Între atâția oameni am fost mereu singură,
Ferecată în mine, deși am zburat liberă ca o pasăre.