Pățania cocoșului

(După o fabulă veche)




A aflat cocoșul curții
- cînd ieșise să se plimbe -
că, mai înspre primăvară,
gospodarul vrea să-l schimbe.

O s-aducă altul tînăr
din vecini, rasă de soi,
cu un ban de foc în gușă
și doi pinteni dinapoi.

Amărît ca vai de el,
fără poftă de mîncare,
nu credea c-o să primească
nici măcar o amînare.

De cîntat cui să îi ardă,
cu așa amare vise?
(Sub o aripă căzută,
trîmbița îi ruginise).

Și cum sta pe gardul porții,
părăsit de-orice elan,
chiar sub creasta-i cocoșească
încolți atunci un plan:

pe furiș, să strîngă pene
de la tagma păsărească
și lipindu-le-mpreună,
haină nouă să-și croiască.

Azi o pană, mîine alta,
își urzi pestrițul frac,
socotind că o să-i fie
gospodarului pe plac.

Cînd fu gata, mîndru tare,
cu trompetă nouă-n gură,
ca un rege proaspăt uns,
se-avîntă în bătătură.

De cum îl văzu, stăpînul,
furios nevoie mare,
luă o piatră la-ndemînă
și-o zvîrli în arătare.

Iar găinile, surate,
așa rău s-au speriat,
că, o săptămînă-ntreagă,
nici de ou n-au mai ouat!

Rușinat, cocoșul nostru
înțelese dintr-odată
că prostia-i tot prostie,
oricum e împestrițată.

De atunci, că-i iarnă, vară,
vreme rea, vreme frumoasă,
în tristețea lui de tablă,
ne privește de pe casă.







Sirena



Se dedică domnișoarei Mădălina Vanda Safer



În vechime, un pescar
- braț voinic, grumaz de taur -
a căzut tocmai în plasa
Peștișorului de Aur.

S-a zbătut omul cît zece
să o rupă și să scape,
dar în ciuda trudei sale
a fost tras adînc sub ape.

Și închis, la repezeală,
într-un turn din pietre mari,
botezat să te-ngrozească:
„TEMNIÞÃ PENTRU PESCARI”.

Înotau prin întuneric
ochii peștilor-năluci;
țintuite lîngă ușă,
stau de strajă două știuci.

Puși la fiecare colț,
cu mult sîrg păzeau morunii
locul unde nu pătrunde
raza soarelui ori lunii.

(De la sine-i înțeles:
peștii toți aveau motiv
să dorească pedepsirea
prețiosului captiv.)

Pe cînd își simțea sfîrșitul
ca un ghimpe în picior,
i-a vorbit, în taină, însuși
Auritul Peștișor:

„Azi te-a părăsit norocul.
Să fi slobod dacă vrei,
îmi vei împlini, pescare,
o dorință doar, nu trei:

dă-mi în schimbul Peștișoarei
ce pierii într-o năpastă,
fără nici o-mpotrivire,
chiar pe fiica ta nevastă!”

„O! Te înșeli, mărite rege!
Ce fel de tată crezi că sînt,
să-mi dau a ochilor lumină
pe o sprînceană de pămînt?

Fie-mi,deci, zilele scurtate,
și caznele oricît de grele,
n-am să le-nlocuiesc, nicicînd, cu
nefericirea fetei mele”.

„Vorbești anapoda, pescare,
n-o iau să-mi fie pradă,
îi dăruiesc corali de aur
și perle-n scoici, grămadă.

Preacredincioșii mei supuși
o v-or urma întruna,
poruncă pentru ei va fi
un simplu gest cu mîna.

Va sta-n palate, nu doresc
s-o-mping spre necuratul,
dar ține minte: niciodată
n-o mai călca uscatul!”

„Tu, rege-al peștilor, îmi ceri,
cu inima-mpăcată,
să-ți dau fecioara, ba, mai mult,
să n-o mai văd vreodată?”

……………………………

După o lungă tîrguială,
au hotărît ei că se poate,
să o preschimbe pe copilă,
în pește, doar pe jumătate!







Un negru mititel



Domnișorului Cristi Manolache



Un negru mititel,
pictoraș de soi,
s-a jucat cu un penel
și acum sînt doi!

Hornul casei fiind murdar,
negrii mititei
au chemat și un coșar,
pariem că-s trei?

Un tăciune de motan,
singur pe pămînt,
dă tîrcoale la borcan:
patru negri sînt!

Într-o gaură, tăcut,
stă un șoricel.
Negrișorii s-au făcut
cinci cu tot cu el!

Cinci negri mititei,
uite-așa,-ntr-o doară,
ca să fie șase, ei
au strigat o cioară!

Fără nume, un hoinar
s-a ivit din noapte.
Cine e, nu au habar,
dar cu el sunt șapte!

Vai, micuțul din pădure
- vesel că s-au copt -
s-a-nnegrit de tot cu mure,
și de azi sunt opt!

Pe-nserate, la portiță,
speriat că plouă,
a bătut chiar Neghiniță:
uite-așa sunt nouă!

Însuși Negru-Împărat
s-a grăbit să vină
și, cum bine-ați remarcat,
zece sunt la cină!

Dragii mei, să duceți vestea
la surori și frați!
Iar de v-a plăcut povestea,
invers numărați:

Zece negri mititei…