1 ne iubim prea mult pe noi înșine pentru a putea avea alt dumnezeu
pe zi ce trece viața noastră seamănă tot mai mult a latrină de internat
oglinzile aburite ne mai arată cum suntem
cruciați paingi cu ochii
într-o permanentă întindere de lațuri pentru păsărici

2 la început o mamă o iubită apoi orice femeie la întâmplare
fructul oprit este întotdeauna cel mai zemos și mai dulce chiar dacă
după coajă intuim că sămânța-i amară
așa ca alcoolul pe care n-am fi crezut niciodată să-l bem
ferice de aceia care nu și-au adulat tatăl sfârșind
prin a iubi fără rețineri bărbații cu poza acestuia tăinuită în portofel

3 nici o imagine nu ține loc de bilet nici nu înduplecă
pe cei mai inumani dintre ratați: controlorii
vei coborî în altă parte decât ți-ai propus și vei învăța
de la primul pas că adevăratul deșert se întinde-ntre oameni
o linie a vieții mai neagră decât adâncitura din palma unui cerșetor

4 deodată ne simțim sfârșiți fără vlagă
a păcătui este rutină și are nevoie
de justificări de multe principii morale născute mai ales din odihnă
din leneveala de muribunzi ce ne cuprinde
pe toți trăitorii la întâmplare dar mai ales
pe toți consumatorii de trup sechestrați undeva-n insalubre mansarde

5 așa deprindem înjuratul cu accentul pe mame
ele au purtat în pântec altceva decât am ajuns
un Ãla fără prea multă valoare
în orice caz nu mai multă decât a onomasticii și a ultimei zile de salariu
când prietenii și mai ales rudele îl pupă
pe obraz și chiar îi vorbesc până apune soarele într-un exercițiu de voință
frumos

6 și-n fiecare zi murim câte puțin
cel mai tare ne ucide dorul de-a ne asasina în ordine invers genealogică
aproapele
fără aceia care ne cunosc așa cum suntem încă sperăm
într-un nou început al propriei vieți în șansa de a fi din nou AcelA bun
tot mai bun

7 dar naturii puțin îi pasă de dorințele noastre
ai zice că înadins
oamenii se înmulțesc și umplu pământul
nu te mai poți întoarce în copilărie locurile de joacă au fost îngrădite
și chiar hotarul dintre voi
a fost mutat către ușa ta încă o brazdă

8 în sinea ta cedezi lui tot dar îi corupi nevasta
ce poate fi mai de râs pentru un bărbat decât roaba lui nesătulă
și boabele tale de grâu încolțindu-i între coaste
mai abitir decât ceea ce el a semănat în pământul furat
neștiind că robul tău este hrănindu-ți copiii
și că totul de suflet e dat

9 într-un târziu cad fructele – se trage vinul și se fierbe țuica
la primii fulgi toți oamenii vorbesc mai tare
și unul altuia își spun ce-i de spus într-o pornire timpurie de-a pârâtul
prin lume umblă într-o sanie cu reni urâtul
mințind naivii că a fost un an frumos

10 și iarna-mparte lucrurile spre o nouă răsărire
unul în zeghe poate sub pământ iar altu-n patul și pe perna lui
o despletită caută pereților un cui de care să atârne poza celui dus
ca pe-o icoană mincinoasă: – eh, ducă-se, dar ce-o să zică lumea,
o pun și eu aci-așa c-așa se face