pe valea vezii
la deal
pentru niște copii de țărani
în decembrie ningea cu adevărat

acolo
printre păduri dealuri și vâlcele
iarna e frumoasă și ține cât o copilărie
iar amintirile când încep nu se termină niciodată

șase perechi de ghetuțe vechi înșirate la ușă
după înălțime și potriveală
date cu cremă adânc lustruite cu seu și cu ceară
strălucind de curățenie
așteptau cuminți toată noaptea aceea zorile

adormeam târziu
închipuindu-mi lumea
plină de jucării bomboane și portocale
dar toată noaptea visam că Moș Niculae nu mai vine

dimineața
în zori
mă trezeam obosit
cu ochii mari umezi cât cepele alergam șovăielnic spre acolo
deschideam încet încet ușa priveam în golul
din care aievea doritul creștea uimit pe margine

sub icoana de lemn a Maicii Domnului
candela aprinsă busuioc și crenguța verde de brad
vedeam doar ghetuțele mele

moșul
umpluse cuibul rotat cu un ou mare auriu
din care zburau rând pe rând toate gândurile negre
gata să nască o singură dată pe an

când
undeva
într-un sat
un copil fericit
mânca pe saturate o portocală uriașă!