Mă numesc Croissant Finetti



EU, O LEACÃ INFAM: - Pentru ochii tăi,
dragă,
mă cheamă Croissant Finetti –
și iată, în acest prenume fictiv,
chiar în el însuși,
lucrul în sine,
rațiunea pură kantiană!

Subzistă
în carne și oase
(la amestecul făinii cu această cremă de frișcă,
când îți acorzi liberă trecere gândirii,
citindu-mă pe pagina acestei întâlniri)
ceva anume, care nu-i mai puțin potrivit
decât acest modest apelativ…
comic.

În aceste condiții, hei, ai putea,
draga mea, încă să mă mănânci?!

TU, FEMEIA MEA: - Sigur că da! Pe șleau. Rapid.
Te voi înmuia
în laptele sânilor…
Chiar dacă te-ai ascunde foarte adânc,
te vei înfiora
revăzându-mi dinții ce te sărută-n curând !

Ar trebui să se stabilească între amândoi o legătură de sânge –
dacă ți-ai dori să-mi evadezi din brațe...
ori să-mi fii, întotdeauna, frate!
Iată singura soluție.

După credița și-n conformitate cu ceea ce știu mamele noastre,
n-ai fost niciodată fratele meu!...
Ești, pentru mine, ciudatul vagabond,
atât de răvășitor față-n față cu stomacul meu !

EU, O LEACÃ INFAM : - Pe scurt, îți mulțumesc enorm,
mă consider deja luat în considerație.
Spre mușcările tale: pe locurile lor, cu multă atenție, start!

TU, FEMEIA MEA: - Rămân cu gura căscată...
Cursul faptelor viitoare
rezolvă, ca să vorbim deschis,
dacă mă iubești cu-adevărat,
propria ta neînțelegere!


Les chansonnettes de la haute mer buccale (I)

Je m’appelle le Croissant Finettí



JE, UN PEU INFÂME : - Pour tes yeux,
ma chère,
je m’appelle le Croissant Finettí –
et voilà, il y a dans ce fictif prénom,
dans lui-même,
le chose intrinsèque,
la pure raison kantienne.

On subsiste
en chair et en os
(dans le mélange de la farine avec cette crème fouettée,
quand donnes tu carte blanche à la pensée,
en me lisant sur la page de rendez-vous)
quelque chose qui n’est pas moins adéquat
comme ce modeste appelatif…
comique.

Dans ces conditions, tu pourrais,
ma chère, encore, me manger, hélas?!

TOI, MA FEMME : - Mais oui ! Sans ambages. Très vite…
Je te mouillerai
dans le lait de ma poitrine…
Même si te cacheras très profondément,
tu seras tant frissonné
au revoir de mes dents qui t’embrasse sous peu!

Il faudrait qu’on soit posée entre nous deux un lien de sange
– si tu souhaiteras d’évader de mes bras…
ou que tu sois, pour toujours, mon fraire !
Voilà la seul solution.

Après la croyance et conforme à le savoir des notres parentes,
tu n’as pas été jamais mon fraire !…
Tu es, pour moi, un étrange vagabond,
tant ravissant tête à tête avec mon estomac!

JE, UN PEU INFÂME : - Enfin, merci beaucoup,
je me considère déjà envisagé.
Vers tes bouchées : sur leurs places, attentivement, start !

TOI, MA FEMME : - Je bée reste bouche…
Le cours des digestifs événements,
résouds-toi, à proprement parler,
si tu m’aime vraiment,
ce propre différend !