ochiul iese din cadru
pe monitor se derulează sfârșitul unui om
mintea nu mai ține sufletul
corpul se strânge
nimic în afară
gura la gură nu mai dă aer

undeva între corp și umbră se alunecă
pe mâzgă și apă înghețată
limfă și cheaguri de sânge
umbra nu ia seama de corp
dacă s-ar privi în oglindă ar urla

nările bine astupate
viața închisă pe dinăuntru
îndură dispariție după dispariție
firul care crește se ucide pe loc
pielea nu mai respiră
tăcerea îmbracă toți porii

sunetele sparg țesuturi
camere de veghe prin care curge muțenia
la fiecare ușă bate același ceas
primul care trece îl simte în cord

și nu mai mișcă