de sus lumea miroase a spital
oameni bandajați în ceață zoresc în morminte înalte
uneori le rămân sufletele pe afară
se joacă de-a amintirile dacă îi prinde tristețea
și adesea
le cad ochii și parcă nici nu le trebuie
se topesc în văzduh și lasă privirea pe asfalt pradă
regurgitată de oboseală

seara ies oameni cu orbitele goale
învăluiți în giulgiuri portocalii de felinare
înoată unul după mâna celuilalt
tușesc a-mpuținare
tremurul inhalat peste zi
se ridică din piept fuioare de frică
pe cerul decupat de reclame orașul arde
și moartea nici nu există
dumnezeu doar culege scântei
din privirile stinse

un schelet duce de mână un copil
pavilionul care îi curăță de strălucire e lung
aproape mereu un U pătrățos în jurul căruia cresc garduri
înalte cât culorile închise
sârma ghimpată din vârf îi gâdilă tălpile
dumnezeu râde și râgâie
crescătoria de hoituri dă supliment

de sus lumea miroase dulceag-amărui
cimitir tropical și câmp de luptă
se-mperechează până la putrezire
siluete de actori străvezii în coșciuge matrimoniale
e clipa când vor să fugă
dar dumnezeu nu se joacă
zaruri
întotdeauna e un gard
de pe care privesc