Nici marea zbuciumată, nici vântul furios,
Nu pot să-mi fure cârma, ce-o mânui furtunos.
Apreciez curajul și iau în râs prostia
Aceluia ce crede că-mi ia căpitănia.
Culeg din aștri lauri și din adâncuri temeri
Le trec prin filtrul minții și le arunc la semeni.
Îți bag în suflet chinul și în adânc durerea
Te las să crezi în mine, să guști nemîngâiere.
Mă folosesc de tine pentru a-mi hrăni orgoliul
Îți virusez tandrețea, speranța, nu și dorul.
În semn de preamărire sau ca un gest suprem
Îți dăruiesc un zâmbet ce-l vei iubi etern.
Ca ultimă dovadă a slabiciunii mele
Am să-ți sădesc în minte iubiri și ploi de stele.