înflorește greu
nu te știe
nu te cunoaște
își cată suflarea
stângace

strecurându-se pe lângă ziduri
cu brațe întinse
încercând rănile
ce le despică

chipul ei
strălucind trist
ca un copil

*

când venea voinicul
în urma lui sabia arând altă brazdă
obosit de vulturii
ce se încolăceau ca șopârlele
își punea mâinile peste trunchiul crăpat
hămesit
și zâmbea nimănui

ea
vinovată de sine
respira prin mâinile lui foamea
și scotea pâinea din brazdă
te-oi omeni voinice
și-i dădea ulcica cu sânge și lapte
de vei privi în mine înainte de toate
dar el privea mai departe
prin fereastră
privea mai departe

și zările veneau
ca niște cearșafuri ude îl înfășurau
ea tristă îi mângâia rănile
alte brazde și brazde
rupeau pâinea și-i frângeau chipul
voinice, aici sunt
doar atinge-mă și voi înflori
anotimpurile

dar el privea ca și cum ar zâmbi
printre toate

*

ca și cum nu ar privit
ca și cum nu ar fi zâmbit
nimănui
mă voi sfârși, plângea ea
inima ta se va sfărma
și eu odată cu ea
voi zdrobi zările și le voi frământa

dar vei iubi, zicea
vei iubi
și privea mai departe
chipul ei
strălucind trist
ca un copil
nedeslușirea
ce se-'nchega