oricui i s-a întâmplat să se trezească măcar o dată în gara-de-nord. fără bagaje. fără ziare sau cărți. fără haine de călătorie. doar cu sine însuși. mersul este moale dar nu dezorientat. ochii au umezeala aceea specifică sălilor de așteptare. deja obișnuiți să-și caute cu înfrigurare chipul în geamuri de uși de chioșcuri sau în ochelarii străinilor. cu cât trenul în care fără nici un motiv ai decis a urca pleacă mai târziu cu atât mai tare te împrietenești cu individul din oglinda de la wc. începi să observi cât de mult îți seamănă. de exemplu felul în care se spală pe mâini sau obișnuința de a vorbi singur. evident îi poți adresa o sumedenie de întrebări: cum te numești? câți ani ai? de unde ești și cu ce treabă la bucurești? în general acele întrebări specifice călătorilor care împart un spațiu comun un timp comun și un aer comun. chiar și somnul este același: spatele drept și capul ușor lăsat într-o parte. bălăngnitul gâtului în ritmul osiei:

stân-ga – dreap-ta – stân-ga

celor mai neglijenți li se prelinge din colțul gurii salivă

în acele clipe mi-aș dori ca orice distanță să fie un tunel
întunericul să îți apese pieptul moale și prietenos
precum fruntea iubitei

să murmuri cu buzele nemișcate frânturi de hituri folk
melodii pe care nu le-ai știut niciodată în întregime
dar pe care le-ai cântat cu prietenii la munte la mare
sau în vreo bodegă de gară provincială în care până la urmă v-ați bătut

când ai ochii vineți vezi altfel

bucureștiul pare mai puțin strident privit prin geamul unsuros al unui vagon
nu mai simți toți spinii trandafirilor mov verzi și albaștri
de pe broboadele cu ciucuri mari ale țigăncilor mustăcioase
permanent înjurându-se cu cineva
permanent ascunzând ceva pe sub fustele-ceapă sau în decolteuri jegoase

nici nu ar putea fi altfel de vreme ce pe oriunde ai ieși din bucurești
ajungi în câmp
pustietatea aceea abundentă în ciulini oi costelive câini debili și căruțe cu coviltir
colinele sunt de fapt mormane de gunoi peste care a crescut știr
depășite ca înălțime doar de biserici

calea ferată pare că se învârtește în cerc
te ocolește dar nu îți permite să ajungi dincolo
te agiți și în oglinda wc-ului îți spui că te-ai urcat greșit
timpul este de vină
durează prea mult până când nu mai există kilometrul de românia

kilometrul 0