Credeam că am puterea să plec,
să iert și să mă iert,
să-mi târâi amintirea ta prin iad,
dar stau
ca un tablou înmărmurit de timp.
Mă plac și mă complac
în jale și-n dureri meschine,
ignor voit durerea,
mi-e rău de noi,
mi-e prea mult rău de tine.

Permit să uit frecvent,
lucidă fiind, că tot ce întreprind
nu-i bine.
Dar ce să fac?
Mă bântui trist cu aroganța ta
și mult prea rar îmi amintesc că
eu nu sunt.Exist!
Îmi mutilez dorința de a trăi cu tine
și nu mai pot răbda la infinit,
Scrâșnesc din dinți și totuși tolerez,
nemărginind durerea.
Profiți. Mereu mă simți,
mereu mă scoți din minți,
sunt curva Sufletelor sfinți!

Nu pot să-dur teroarea,
Tu râzi-
e tot ce poți să faci.
Duhnești de mă trăsnești cu ură,
de prostie îți pute gura!
(dar râzi)
Cât poți să râzi, râzi bine?!
Amar râd eu de mine, curg lacrimi printre dinți.
Mă prinzi cu nesimțire
și-mi gâtui des voința când vreau să fug.
Þi-aș gâtui trecutul
să poți uita de mine,
Dar lupt fără putere
deși avidă nu-s de tine.

Atunci ce am, ce vreau în lumea ta?!
Stiu. Abia acum știu bine,
mă vreau pe mine!
Mă zbat să-ngrop durerea
și sap adânc în mine,
vreau s-o ascund temeinic,
dar sap și dau de tine,
Zadarnică dorință!
Mă lepăd de chipu-ți
ce-mi bântuie prezentul
și-abia acum văd clar:
E mort destinul nostru demult
și totu-i în zadar!

Prea plin îmi e pustiul de noi,
m-am săturat de mine și de tine,
ucide-mă încet!
(e tot ce-ți cer)
Îți multumesc,
de îmi permiți
(ironic îți zâmbesc)
un privilegiu rar
îmi este dat să văd,
cum tu te-ai transformat
din jumătatea mea, în inger
ș-un chip grotesc mă vede-n suflet.
(din prea mult zel l-ai însușit pe veci)


Tu ești coșmarul meu
și vrei să mă atingi.
Brusc simt cum mă învolbur
și-mi ies prea repede din minți.
Ha, ha, ce nebunie,
să-nebunesc
de dragul unui demon
Iar tu te crezi un înger cu har Dumnezeiesc.
E trist trecutul nostru
și-ajung să mă detest
eu încă te iubesc.
M-am săturat de mine și de tine,
ucide-mă încet!
(e tot ce îmi doresc)

Mă minți.
De ce mă minți?
Din dragoste de bine te-aș fereca
în pântece de sfinți,
să-ți scoată tot veninul și furia
cu care mă alinți,
Urât mai minți!
Zâmbește-mi cu surâsul tău deștept
dar n-ai s-auzi decât:
ucide-mă încet!
(e ceea ce-ți dorești)
Cu umilință mă retrag din tine
definitiv
și de-mi permiți,
și de nu îmi permiți,
prietenește am să-ți adresez un sfat:
Mai spală-te în suflet și pe dinți,
miroși prea tare a păcat și mă ucizi!