agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2230 .



Mărul discordiei –Izgonirea din Eden
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ploaiedestele ]

2009-12-11  |     | 



Plătim ș-acum greșeala din trecut
Morav ușor avem de vrem mai mult.
E clar că tot ce-i sfânt e bun, dar de temut.
Ușor frivol aș spune, atunci când ai ceva
fii posesiv, ia totul și « lumea o vei salva »!
Nu pot să stau și reflectez adânc,
gândesc și mă întreb în sine-mi:
-Când dăruiesc, greșesc?!?
Văzând acum ce-am spus
și meditând la propriu-ți adevăr,
analizez problema și m-aprind:
-Măi fraților, e doar un măr!
Neștiința Evei din greu plătim la ea.
Rămas-am goi acum, ne vede cineva?
Tot goi erau și ei în clipa izgonirii.
Dar mie goliciunea lor îmi spune altceva,
nu pot să cred că Domnul la straie se gândea.
Mă tem că încă suntem Ei, goliți pe dinăuntru,
speriați de ce ne-așteaptă, hoinari
prin viața asta, mergând fără temei.
Mai cred că golul ăsta îl moștenim din Rai, din Ei,
este dorinta Lui de-a se-ntâlni toți trei...ahh!
.................................................
Nu pot să nu oftez, mă simt plătind prea aspru
și nopți, și ani și clipe debitez.
-Azi vă somez răspunsuri! Gândiți, chiar vreau idei,
vreau să găsim soluții, vreau să găsim iertarea primului păcat,
vreau să găsim iertarea lumii și tot ce i-a legat,
vreau să-i iertăm și noi, poate că Domnul i-a iertat!
Ce simplu pare, să ierti și ai scăpat,
dar nimeni n-a putut vreodată ierta cu-adevărat!
De se întâmpla așa ceva găseam și cerul însemnat.
Poate aici e cheia.
-Dar stai, ceva tot ne-a scăpat!
Mă roade o întrebare mult prea delicată;
-EL știe ce-i iertarea ?
Oare a mai iertat sau ăsta este prețul și n-a negociat ?
Oricât dezbat problema, rămân cu-n gol pregnant:
-Nu-nțeleg cum omul, a fost iubit și totuși neiertat?!
....................................................
-De ce, de ce eu să plătesc în locul lor,
de ce e vina mea,de ce atâtea lucruri simple dor și n-avem leac?
Vreau ajutor!
Neștiința se plătește veșnic? sinistru, dur, justițiar décor.
Si legea mea mă judecă dar nu plătim orbește toți!
Privesc prea orb tot actul mântuirii și
dogma nu o știm, o bâjbâim, iar ce-i ce-o știu, n-o înteleg
și cei ce-o înteleg nu-s vii,poate prin moarte ne vom izbăvi.
.......................................................
Las mintea să îmi zburde și iar mă poticnesc:
-Am obosit să fac șcenarii, m-am hotărât, mă pocăiesc!
Mai bine mă opresc dar, brusc m-am liniștit.
Acum îmi este totul foarte clar, mă simt bizar,
mă rușinez că l-am nesocotit și c-am permis,
în mintea mea bolnavă să fie umilit și doare-amar!
.......................................................
Ne-a dat pământul să-l iubim, ne-a dat copaci,
ne-a dat și flori,ne-a dat și rouă,
nori și milioane de culori,
ne-a dat tot universul înstelat,
ne-a dat împărăția cerului dar noi l-am refuzat,
Atunci ne-a dat puterea să fim EL,
să fim mici dumnezei,
să plămădim copii și să ne bucurăm de ei.
Ne-a dat iubirea, ne-a dat pe El
și tot ce a iubit cu patimă și zel,
pe Fiul Domnului ne-a dat și ce pacăt!
Nemulțumiți am fost și neîndestulați
și tot a dat, iar noi nu ne-am iertat!
Acum am realizat unde greșesc și jur
c-am să iubesc mai mult, mai pur și-n veci
n-am să permit, să mai reprim acest cadou divin.
Este un sentiment extrem de rar și-l prețuiesc,
iubindu-te pe tine, iubind pe cei din jur,
pe Domnul îl iubim, și tot ce e iubire e dumnezeire!
..........................................................
Mi-e teamă și suspin, văd raiul în care viețuim și-n care
orbi am fost până acum și simt că mă topesc.
Este sublim!
Dar stai, s-apropie perfid de mine un străin,
Ciudat mă simt, îl știu și totuși nu ne știm.
C-un rânjet vinovat înaintează-ncet și tremur instinctiv,
Il simt suspect, mă studiază-atent cu-n ochi viclean,
mi-e teamă că-i dușman, iar aerul se-năbușă în piept.
C-un rictus larg, se târâie scârbos și mersu-i studiat
Cu glas mieros îmi spune:
-De nu v-am deranjat, aș întreba ceva, mă simt contrariat!
fără să vreau, când mă plimbam am auzit din gândul tău.
(cu ochii larg deschiși și zambetu-mpietrit pe chip îl ascultam)
Te-ntreb ceva și plec nu vreau să cârcotesc,
dar simt că-i dreptul meu să-ntreb de Dumnezeu.
-Unde era, când Eva prea ieftin vă vindea?
....................................................
Curg lacrimi și țipătul mi-e mut
iar am vândut prea ieftin, iar Raiul l-am pierdut!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!