agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-14 | |
Copile, ninge astăzi liniștit,
Din vremuri ce tu nu le-ai apucat, Când amintiri, în taină,-au zămislit Acest poem al Iernii, minunat. Oprește-te din joacă pentru-o clipă, C-un fulg de nea mirarea ți-o împarte, Și, de-o să simți pe umăr o aripă, Să știi că e un înger de departe. Veni încet, pe ninsele poteci, De nimenea văzut sau auzit, Suflând în focuri stinse,-n gemuri reci, Oriunde a fost ger și-a viscolit… De îți e cald acum și îți e bine, De poți să ții în mâini o jucărie, E pentru că un înger, lângă tine, Ajunse iar, la ceas de bucurie… Și tu, ca orice suflet, te-ai născut A doua oară,-n ieslea cea curată, Când mama ta în brațe te-a ținut Și ți-a cântat colinde de-altădată… *** În căsuța unui nor Mama Iarnă, c-un odor: -Fulguleț, întreabă ea, Care e dorința ta? Fulguleț nu îndrăznește Să îi zică ce-și dorește, Însă mamei i se pare C-al ei fiu… ar vrea să zboare. - Am dreptate, sau nu am? Spune ea, privind pe geam Dealurile cenușii, Cândva pline de copii… Fulguleț e curajos, Ce-ar mai ninge! Până jos! Dar nu are, din păcate, Încă aripi argintate. Și-i mai trebuie ceva: Să audă de la ea, Mama lui, albă și bună, Că vor fi iar împreună. *** Fulguleț nimic n-a zis, Dar e trist ca vai de el, Mama Iarnă l-a trimis Iar la joacă singurel. Ar fi vrut să stea acasă, S-o încurce,-ori s-o ajute, Dar ea, mama, nu îl lasă Și îi spune mereu : Du-te! Munca ta… acum e joaca, Rostul tău… acum e zborul! Și spre alte zări, săraca, Își împinge, mut, odorul… El nu spune: De ce, mamă? Îi e fiu și o ascultă, Dar, de mic, are o teamă: Joaca… e atât de multă! *** Fulguleț azi vrea să vadă Cum e să devii… zăpadă Cum să faci un derdeluș Tocmai bun de săniuș Cum să pui flori albe-n pom Și din bulgări... să faci om. Fulguleț mai vrea să știe Cum se-mparte-o bucurie Și nevoie câtă are, Mic-pitic, de ajutoare. Unii zic că Fulguleț E și harnic și isteț Și-i de-ajuns să stai degeaba Ca să-ți facă toată treaba. Alți fulgi, însă, se adună Și-i întind cu drag o mână Doar așa e sărbătoare Și zăpada… tot mai mare… *** Fulguleț ieși din ou Și se puse pe ninsoare. Tot orașul e ca nou, Cu străduțe sclipitoare. Azi, brăduții îi îmbracă În beteală arginitie Și în lumea cea posacă Duce vești de bucurie. - Fulguleț, întreb degrabă, Văzând greul că-l topește, Pentru cine faci tu treabă? - Pentru cine mă iubește! *** Dacă vezi un fulg de nea C-o trăistuță ponosită, Semănând c-o mică de stea, De toți ochii părăsită Să ai grijă, e o taină, Ca-ntre fulgii sclipitori, Purtând, mândri, albă haină Și fular, și pantofiori Să găsești, purtat de vânt, Nu tot timpul, la un an, Înspre ieslea c-un Prunc Sfânt Și un fulguleț sărman... *** La o harpă fermecată, Prins în corzi, fără să știe, Fulguleț compune, iată, Simfonii de bucurie. Note dintr-o sfântă iarnă A cules cu un motiv: La răstimpuri să le-aștearnă Pe-nghețatul portativ. După fiece cântare, Strânge sunete grămadă Și le pune la păstrare Între file... de zăpadă. Așa-i place lui, să știe Că nimic nu se topește, Că a iernii melodie, Una, pururi se-nnoiește... *** Fulguleț, numai zăpadă, Hoinărește pe o stradă În pas sprinten, de ștrengar, Printre țurțuri de cleștar. O fi ger, dar lui nu-i pasă Că scufia-i este roasă, Felinarul spart și, ghici, Rupți în tălpi cei doi ciupici. Cine-l vede pe ghiduș, Află: azi e spiriduș - Singurul care-o magie N-a făcut de când se știe. Căci, neobosit din fire, Nu a prididit s-admire Ce făcură, ce minuni, Frățiorii-i cei mai buni. *** Omulețul de zăpadă Este singur; să îl vadă, N-are cine, la bunici, Astăzi au plecat cei mici. I-au dat trup, i-au dat și viață, I-au pus nas, chiar și mustață, I-au înfipt în mâini o carte Și s-au dus, s-au dus departe... Acum, iată-l, când citește, Tot de ei își amintește... Și se uită la desene... Și ridică din sprâncene... La urechea lui cea dreaptă, Fulguleț întreabă-n șoaptă: - Decât astă cărticică, Nu-i mai bună-o măturică? *** Fulguleț e fericit, Un prieten și-a găsit Unde nu se aștepta: Chiar în inimioara sa. Un prieten mititel, Îmbrăcat exact la fel: Cu scufie, cu cipici Și hăinuță cu arnici. Are chiar și oglinjoară, Ca a lui, la subțioară. Și obrazul alb îi este... Ce prieten! Ce poveste! De la el nu vrea decât Să își țină de urât Și să aibă cui să-i spună: Zori de vis, noapte cu lună! *** Cetini albe, cetini grele Scutură, din boltă, stele Pe brăduții strânși în piață, Încă fremătând de viață. Clopoțelul Iernii sună, Fulgi de nea în cer se-adună, Își pun aripi cu sclipici Și se dau drept licurici. Risipiți sub felinare, Unul pleacă, altu-apare: Umblă după Fulguleț, C-a furat… un globuleț Și-a dus darul, să-l dezmierde, Unui mic prieten verde, Iar la schimb, ca niciodat’, Un cald zâmbet a luat. *** Azi, la târgul de mărgele, Dându-le, spășit, târcoale, Fulguleț gândi că ele I-ar sta bine mamei sale. Dar nu mai fură niciuna, Să nu-l prindă licuricii, Și, sporovăind întruna, Își chemă la târg amicii. Să le-arate, pe-nțeles, Picături, de-un fir de ață, Cum se prind, și, mai ales, Meșter, Gerul, cum le-ngheață. Diamante-adevărate Strălucesc sub ochii lor… - Să le poarte cine poate? - Mama ta! spun ei, în cor. Fulguleț e mulțumit, Alba Iarnă-mpodobită. Chiar când salba s-a topit, Ea e încă fericită. *** Gemulețu-i umed, plouă… În căsuța lui din nor, Fulguleț îndeasă rouă, Bob cu bob, într-un ulcior… Vrea să facă o fântână, Dacă tot s-a plictisit Și, deja de-o săptămână, Din căsuță n-a ieșit. Mama Iarnă-l necăjește Pe micuț c-o alinare: - Uite, Fulguleț, privește, Mâine o să fie Soare! Fulguleț nu vrea s-audă Nici de Soare, nici de Ger, Când Natura așa crudă E cu el, un fulg din cer… S-a umplut ulciorul, gata… Peste el doar o suflare Rece, rece și găleata Spartă-i plină cu ninsoare. *** Iarna-i tare supărată... Fulguleț... e pedepsit! De culoare, dintr-o dată, Tubul alb i l-a golit. Cum așa? Dar cum altfel? Uite, colo, pe tufiș, A pus alb... și alb. La fel, Numai alb, pe-acoperiș. A stors tubul de culoare Pe oriunde a crezut C-ar fi bine, după care, Iar cu alb, de la-nceput... Alb și gardul, alb și drumul, Alb și geamul cu flori grele, Alb și hornul, chiar și fumul Învelind, tot albe, stele... - Fulguleț, vino la mama, Pedepsit ai fost destul! Cu ochi plânși și mic cât scama, Mai că nu-i, de alb, sătul! *** Pregătirile-s în toi Și în cer și pe pământ, Brăduleții, mai ieri goi, Au primit curat veșmânt. Brațul le e plin de globuri, Ce, sclipiri diamantine, Își împart cu mii de cioburi Atârnate prin vitrine. Pe ferestrele sticloase Bunul Tată desenează Chipuri calde, luminoase, Cu un singur vârf de rază. Mama, cu un făcăleț, Alb, întinde-un aluat, Ca să-l vâre Fulguleț În cuptorul înghețat. *** Fulguleț, micuța stea, Nimeri într-o cutie, Unde-un spiriduș trăia Și-nvârtea o jucărie. Era noaptea, dintre toate, Cea mai lungă, mai frumoasă, Când figurile sculptate L-așteptau pe Moș acasă. Spiridușul, în primire, Luă fulgul fără vină, Ce căzu, de fericire, Peste mica balerină… - Domnișorule de nea, Sper să nu se mai repete, De nu vezi, mai spuse ea, Mă-ntrerupi din piruete… Fulguleț avea obrazul Alb ca varul, rușinat: - Dacă ăsta e necazul, De el cred că te-am scăpat! Și pe căile-i răzlețe, Lângă micul toboșar Se-oploși, când două bețe Îl loviră în cap… Iar… De acolo, mai departe, Iuhuuu, spre un mânz de lemn - Ca-n poveștile din carte, Unde-ascunse-n van un semn… Când crezu că-și ia avântul, Pe căluțul lui semeț, Auzi, poate fu vântul: - Hai la Moșul, Fulguleț! *** Moș Crăciun în sănioară, Fulguleț în barba-i deasă, Azi străbat întreaga țară Și, prin horn, daruri îndeasă… Stau brăduți împodobiți Pe la geamuri și veghează, Iar ștrengari neobosiți, Lați, sub paturi, îi visează. Totu-n taină, pe furiș, Să fim siguri că-i așa: Un Moș pe acoperiș Și c-un fulg se vor lăsa… Vor privi, atent, în casă: Este liniște? Curat? Lumânarea e pe masă? Cozonacul e mușcat? Fulguleț, din barba lungă, Moșului-i va zice: “Este!” El va pune, să le-ajungă, Sub brad, daruri… și-o poveste. *** Este seară, lungă seară… Pentru-a nu știu câta oară Fulguleț nu-i de găsit… Unde-i oare? S-a topit? Mama Iarnă, sus în cer, Stă la sfat cu Domnul Ger, Și-l întreabă, în zadar: -N-ai văzut pe-al meu hoinar? N-am văzut, dar sigur sunt Că e încă pe pământ - Geru-n lume, cât domnește, Niciun fulg nu se topește! Intră Vântul: Eu zării, Pe cărările pustii, Ce mereu, în lung și-n lat, După rătăciți le bat, Chiar acuși, un fulg de nea… Mama: Spune, vine-ncoa? -Vine, însă, ia aminte Să nu-l cerți, că e cuminte Și-a fost și el la joacă, După-o zi cu promoroacă… *** Mama Iarnă e la geamul Odăiței cu copii, Peste care numai ramul Cu flori dese, argintii, Greu, se-apleacă sub o lună Plină, plină... de povești. Ea cui spune noapte bună? Și cui: “Puiule, să crești!”? Fulguleț deschide ochii, Dar nu vede împrejur Decât trena unei rochii Albe, cu sclipiri de-azur... “Mama”, zice, și se-ntoarce Pe o parte, alinat... Lângă el un înger toarce Fir de vis... adevărat. *** Iarnă blândă, ce petala Lin ți-o scuturi pe câmpie, Fulguleț de-acuma școala Vrea s-o-nceapă… ca să scrie. Să strecoare-n caiețele Mici compuneri, la presat, Printre zile bune, rele, Despre ce l-ai învățat… Vrea să ningă, să nu piardă Nicio clipă în zadar, Ca o flacără să ardă, Îndemnat de al său har. Și pe file de zăpadă, Cu chenare argintii, Când nu-i nimeni să îl vadă, Să aștearnă… poezii. *** Fulguleț e obosit, Noaptea asta n-a dormit. Și-a ales, pe o câmpie, Locul lui de-mpărăție. Chiar în mijloc, un castel A zidit, cum văzu el: Întărit, cu metereze, Ca, de-acolo,… să viseze. Acum stă în turn și-i pare Că împărăția-i mare, Că toți fulgii-s albi, frumoși, Dar și tare somnoroși… *** Fulguleț, din când în când, Se ascunde printre ramuri… Noaptea-l prinde lăcrimând, Privind florile din geamuri. Privind stelele pe calea Ce o țin de mii de ani, Privind, albă, toată valea Și copiii-i năzdrăvani. Fulguleț, ca orișicare Fulg de nea când se pitește, Nu știi bine când dispare, Nici de unde se ivește. Dar el spune: “-Am fost departe, Unde și pământ și cer Sunt o pagină de carte, ...Una... plină de mister…” *** -Dacă iarna o să treacă? Întrebă un băiețel, Fulguleț ce o să facă? -Se transformă-n ghiocel! Pardesiu din trei petale Va avea… Și pantofiori Cu tălpi verzi, lăsând pe cale Urme pentru mii de flori… -Dar scufia pentru ger? -A…, scufia o s-o dea Unor puișori din cer, Cuib să-și facă, noaptea,-n ea… *** - E un bulgăraș de nea… - E o floare fără preț… - E-o petală… - E o stea… - Cine ești tu, Fulguleț? Însă Fulguleț nu știe Nici ce-a fost, nici cine este, Nici dacă va fi să fie Mai mult decât o poveste… - E-un prieten mititel… - Un cuvânt… - Un băiețel… - Dacă e așa, sau nu, Fulguleț, spune-ne tu… Însă Fulguleț nu poate Să vorbească, din păcate, Despre taina prea frumoasă, Ce pe inimă-l apasă… - E un puf de păpădie… - E un geamăn dintr-o mie… - E o rază de lumină… - E un suflet fără vină… -Fulguleț, nu te mira: Ești ce ești? Ești altceva? Dar el tace și se duce… O sclipire-n ochi aduce, De iubire,-apoi dispare Cu-a sa taină-n depărtare… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate