La ceas de taină, printre gânduri,
mă simt copil și cred că poți,
să-mi înțelegi dorul din rânduri
scrise cu lacrimi, șir de nopți.

Eu cred în tine, Moș Crăciune,
ești steaua ce rămâne-n noi,
dacă, ferim de stricăciune,
viața trăită în nevoi.

Mi-e dor de bradul împodobit
cu vise calde-n lumânări,
mi-e dor de gerul înzăpezit,
topit în suflete chemări.

Adu-mi ninsori cu fulgi cărunți
și râs vioi în zile dulci,
lumina ce netezește frunți,
speranța-n mâine să-mi aduci.

Acum, în ceas de sărbătoare
mă simt iarăși copil și-ți cer:
să-mi pui în suflet alinare
la ceas de rugă către Cer.