agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-16 | |
La lumina rece a veozei
citeam ultima scrisoare pe care mi-o trimise ea, ea care nu mai este, dar totuși e vie în inima mea străpunsă de durere. Un vânticel de noapte adia prin fereastră. Fulgii mari de zăpadă loveau sticla găsindu-și sfârșitul în apă. Eu nu mai simțeam și nici nu mai auzeam nimic. Eram într-o altă lume. Auzeam cuvinte dispărute. Ascultam o voce mul iubită vorbindu-mi de departe, iar doi ochi pe care nu-i pot da uitării, știu sigur că mă priveau de acolo de sus, dintre stele. Din foaia subțire și îngălbenită a scrisorii se înălța parfumul tinereții ei. Fiecare cuvânt, fiecare pagină emana iubire. Iubire... iubire... doar iubire, iar printre rânduri, lacrimi. Mi-a căzut privirea pe o pagină ce mirosea a iasomnie. Am citit: "Iubitule, nu mai sunt eu, sun tu, un tu înlăcrimat și fericit." Câte lacrimi au izvorât din ochii mei atunci! Câte suspine mi-au străbătut gâtlejul și câte săgeți otrăvitoare mi-au străpuns inima! Am privit fotografia cu chipul ei plin de viață. - Unde ești, iubita mea? Atunci mi-am îndreptat pentru prima oară privirea spre fereastră și tot atunci am văzut acei primi fulgi de zăpadă ce străluceau în lumina Lunii. - Vine iarna, mi-am zis. Se apropie clipa în care tu ai fi împlinit douăzeci și unu de ani. Mare păcat...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate