agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-16 | |
Iubesc toamna în care te-ai născut,
era atât de frumos, fericirea plângea cu rouă. Nu puteam să-mi reprim zâmbetele ce stăteau în fața pictorului ca adevărate modele, pozând pentru eternitate. Zugrăvea un instantaneu al realității. Totul era o explozie de culoare. Încă îmi amintesc arțarul din vecini care te curta timid, vibrând și foșnind nervos la fiecare privire de-a ta. De atâta emoție exploda înfrunzind în Frunze de flori, câtă risipă de culoare întru frumos, câtă frumusețe suspina de dragul tău! Erau zile în care pământul nu mai avea timp să-și facă rotația, se pierdea în privirea ta... Iar tu?!?... tu izbucneai într-un râs cristalin. Rușinat, se ascundea în ploi de stele aprinzând cerul pentru tine. ................................ Eram atât de gelos. În taină îmi doream să fiu aerul ce-l respiri să pot să-ți pătrund în adâncul tainic și de ne-pătruns, să închid ermetic totul în tine, să-mi ascund acolo visele și cele mai tainice gânduri, de teamă să nu se devalorizeze în timp. (nepământesc gând) Vroiam să mă descoperi abia atunci când începea să te roadă interiorul necunoscutului, atunci când simțeai acea dorință nedefinită, când erai suficient de coaptă încât să scormonești adânc în tine, să cauți în profunzimea vieții și a iubirii. Acolo, tronam eu în așteptarea ta de eternități cuprinse de nerăbdare. (și mult am pierdut) .................................. Invoc toamna care ți-a dat naștere, care ți-a dat toată admirația lumii dar care nu ți-a negociat destinul ucigându-ți viitorul. O invoc să-ți reconsidere ....of! (zadarnic, durerea mi-o sufoc) ................................... Trist rătăcesc prin toamnă, demult nu mă mai tem, știu clar: e antotimpul eternului blestem!!! Era o vreme-n care credeam că-i generoasă e drept, te-a dat pe tine-n dar erai așa frumoasă, și mi te-a luat. Acum ești înger între ploi de stele și mi le-aprinzi când mult prea tare doare amintirea ta. Acum sunt dezgolit, pustiul mi se umple de groaznică durere alerg febril prin gânduri să caut mângâiere și scotocesc avid. Vreau doar o clipă-n care mă-mbrățișai în minte, mă mângâîai pe suflet zâmbind apoi candid Și ce surâs! Nebun de prea mult dor te caut printre morți. Rămasa-m singur eu, în lumea lor și plâng de dor cerșesc cu patimă să mor!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate