Pe un peron…


Pe un peron uitat de păsări,
cu vânt împietrit și lumină leneșă
ți-am zărit umbra
la început – suavă
apoi – neclintită
Nici sunetul roților
arzânde
n-a mișcat-o
Îmi cumpăr bilet
an de an
de la Miazăzi – clipește o singură dată
din ochiul ei verde
și biletul inscripționat
cu litere îmbujorate
se ivește în mâna mea dreaptă…
curând totul se topește
în cadența de fier –
O singură dată
mi-a deschis Miazănoapte –
din ochiul ei albastru
a clipit de două ori
și biletul mi-a încălzit
palma stângă
cu degete tremurânde -
Numai atunci
umbra buzelor ți s-a strâns
într-un roșu-aprins
luminând copacii albi
ca niște mirese
Totul părea a fi cuprins
într-un limbaj morse
ce se lovea în geamul meu
plin de dâre sărate și uscate
transformând ritmul
în suspine
Simțeam în ceafă
un ochi verde și unul albastru
fierbinți ca o sticlă pisată
Mi-am privit fața
tăiată de mirare
în geamul prin care încercau
să pătrundă copacii
cu crengile lor crispate
și omizi îmbuibate
O singură frunză a ajuns
până la mine
purtând în galbenul ei
un mesaj roșu-stins:
“Ultimul tren!”