Masca umple-o cu scoici de mare și cu scoici de uscat
Prețioase, spulberate…
Val de albastru nu în ochi- e loc de desavarșire lacrimii
Obraz diafan cosit in sidef
(palma-ți mi-a șlefuit pe el linii călătoare - destinul
imprimeul acesta minuțios desenat pentru plans)
Toarce licoarea buzelor - sarutarea s-a cumințit
și nu-și mai știe taramul- vistieria nentului sau praful iubirii.

Adună-mă de pe unde mai sunt
Căci in graba ta s-a șters coapsa
Și-n sanul drept s-a ivit o țestoasa

Ai lasat pe un țărm tot jocul, hieroglifa, sarcofagul
Chei pentru lună și arar unei stele pribege...

“Du-te femeie in mare
cand în pas iți vor crește dintr-o noapte și mai mari neursite genuni
Sunt bătrân, apăsat de cuminte,
și pe tine te-am lins doar in coaja de aspru,
Fara suflet in trup am știut sa te scriu.”