1.SE IESE

Oricine poate fi masa musculară a planetei
ce nu se împacă bine cu sine.
Sau atomul ca omul
aflat singur în această situație.

Doar ce ne seamănă ne împletește
Gânduri.

Privesc spre curcubeu întrebându-mă
Cine va fi capabil să smulgă acest iatagan
Vesel colorat din pieptul cerului?
El va dezlega o ploaie cu acid sulfuric,
O apă foarte fierbinte și corozivă
Ce ne va spăla de carne, de sânge.

Nu se mai simte.

În noi nu mai suntem
Și abia acum frumusețea
noastră ne doare.
Fiecare se ascunde în celălalt
Numai privindu-l.

Nu vom închiria ce am fost,
Cândva, niciodată.
Deși, e gratis.

Pe coridoare trecem pe lângă noi
când trecem pe lângă voi.
Tu sau ea va fi tot un A.
Bineînțeles de la AUUUUU!
Mirare devastatoare.

Eu și cu tine suntem risipă de carne
Electrici, formăm părul bogat al planetei
Din care își vor face peruci
Alte planete chele.

Nu vor mai exista târfe prin vitrine
Și nici păpușile lor. Cine își
Mai cumpără în ziua de azi
Bani proaspeți, aproape cruzi?
De când au înlocuit secunda cu bancnota
De un leu viața nu se mai trăiește
Găsesc mereu bucăți mototolite din ea
Prin buzunare.

Uite, vezi că nu exist
Uite, simți că exist
Știi că prefer kilometri
Orelor.
Dacă nu ar fi secundele ca unghiile
Mereu în creștere devenind
Lunguiețe, tot mai lunguiețe
Ca un ac cu care ne coasem
Moartea de trup, cine nu le-ar îndrăgi?

Azi du-te tu.

Mie
mi- e lene.
Sau mai bine o lăsăm
Pe mâine că-i tot azi.



2.CINE ȘTIE CUM SUNTEM

cine știe cum suntem.
ce suntem e mult prea departe.
cum suntem nu vom ști niciodată
dar vom încerca numai să demonstrăm că știm.
răspunsul este: o moartea ca o medalie de aur
și sacrificiul pentru a scuza un start furat.

de cele mai multe ori pierzi timpul
căutând creionul și iată-l,
verde, cu vârful proaspăt ascuțit,
guma exact cum nu
ne-am adus-o niciodată aminte.
UNORA LE ESTE BATUT
IN PALME DE UNDE CURGE
SANGE AMESTECAT CU PASTA
DE pix.
Si acum timpul. Timpul de negăsit
când tocmai ne străbate.

eternitatea crește cât trăiește.
în ea se ascund să se adăpostească
pe vremea iernii oamenii străzii
secunda lor este însă rana făcută
de pas în zăpadă.

cei ce vara cară gheață
fără întrerupere arătându-le
astfel recunoștință
construiesc zadarnic
case de vacanță pentru oamenii
de zăpadă.
case topite, curgând, evaporându-se
iar unele neexistând de fapt niciodată.
dar nici ei nu vin.
din alte motive.
mereu sunt serviți
cu supă de morcovi.

Mereu cu ochii lor
Se aprinde narghileaua
E suficient să existe strălucirea
Pentru a se mișca liberi.

Dar mișcarea ne îndreaptă
Spre dispariții.

Vino fratele meu de zăpadă
Suntem la fel.
Numai mamei și morții
Le aparținem.


Numai ea poartă
Aceste două nume.

Să înjurăm cu drag
Așadar viața. Cu nimic mai
Lungă decât clipa de față.

Ieșirea va fi ușoară.
E tot ce îmi doresc
După ce am intrat
Pe ușa aia mică.
Elastică.

Acolo, liniștea devenise o bătaie
Continuă
De inimă.

Atunci am început să bat
Și mai tare din inimă
Și să încerc să zbor mâncând pământul.

După coridor
Alt coridor.

Și între ele iubirea forță supremă.
Să facem bomba nucleară a fericirii
A unei împliniri simple și definitive.

Omul își caută prin noi forma perfectă
Vom epuiza toate posibilitățile greșite.

Bărbății vor fi bărbatul
Și femeile, femeia.

Eu voi fi toți
Și toate, tu.

Și busturi de piatră cu chipul nostru
La tot colțul.

Eminescul acela din fotografie
Ar fi bine.

Iar pentru tine, tu
Încă de la început,
Primul tu.

Morții ne vor semăna
Și ei
Îi mai vizităm din când
În când prin cimitire
Unde numai primul
Este plin de flori.

Și după el terenul
Neted ca aerul
În care el începe să devină.
Până se umple de vina
Divina gata sa ucidă orice
Urma a inexistentei sale.

3.DECSCRIERE

sunt o păpușă democrată
liberă să facă ce vrea.
numai să vrea.


sunt o situație economică
o criză inimanciară.

ciudat pentru cineva făcut
numai din haine.

dar nu a fost mereu așa.
și după furtună în creier
de frig mă jupoi și fac din piele
pătură.

trag din mine pătură peste pătură
până nu mai rămâne nimic
dar învelit cum se cuvine.

și chiar așa mă descurc
iar asta devine foarte periculos.
nimicul cald, capabil de sentimente
la el în cap.



4.doar cine nu există mai are viitor


tot ce-a trecut devine scurt
secundă strivită și tare
călcată de noi în picioare
ne calca-n picioare.

stă vârsta.
cine nu a mințit niciodată
să spună eu și
astfel o va face.

eu cu mine și cu noi
ne-mpărțim perfect
la unu.


totul până la capăt
fără ezitări
și în singurătate
perfectă.

nu mă iubesc suficient
am nevoie mereu de cineva
pentru a-mi putea vedea
chipul întreg.

nu știu cât sunt eu și câți sunt
alții în mine
numai cei cărora le-am văzut
moartea au un loc precis
un procent fix.

în rest numai pași prin alții
precum pașii lor prin mine
dar drumul acesta nu duce nicăieri
nici măcar nu se înfundă
zidul l-aș înțelege indiferent
de natura sa
fără el privirea nu se oprește
și mă trezesc hăt!
atât de departe de mine
că nu mai am timp să
mă întorc înapoi.

în loc de eu se spune au
în loc de tu se spune zu.

și lacrima se-ncheagă
precum sângele.


5.moda

mereu la modă
am ultimele noutăți
în materie de inexistență.

din această extravaganță
îmi schimb forma conturată
prin aer de creionul cu carne
voi semăna cu tine
voi fi frumos
voi semăna cu voi

numai așa vom înțelege că suntem
golul ce ne umple
și mai ales că inima există
doar când îi numărăm bătăile
primite.

mai bine ciocănești în loc să bați
așa nu-ți voi deschide

e mult mai bine pentru tine
ca cei asemenea mie să
fugă de iubire cum fuge
ucigașul de cuțite.