iertați-mă certați-mă... cum vreți totuși
cred că este vorbă de un complex istoric
dintotdeauna capul plecat sabia îl taie
iar minciunile repetate
devin adevăruri absolute
cum dealtfel metaforele geniale cândva
au ajuns clișee și plânsul de altădată
un gest patetic plictisitor
gura trebuie să fie acum cât un vagin
iar stomacul un lagăr nazist
în care ne digerăm pruncii
cu destulă satifacție
pământul e atât de mic și neîncăpător
încât mă gândesc la modul cel mai serios
să mă transform în brad
pe care să-l smulgeți din rădăcini
și să-l împodobiți cu morțile voastre
de sărbători
apoi să dansați în jurul său mințidu-vă
până la infinit și visându-le învierea...