Duhuri fumurii
Îmi strigau dintr-un hău neantic:
“Izbăvește-te.
Ieși din penitența trupului meschin
Desfă-ți suflul din curgarea tiranică a sângelui
Care clocotește în venele timpului.
Înjunghie-ți carnea leșiatică
De o sută, de două sute de ori,
În cruzimi drăcești,
În furie blestemică. Râzi în hohote disperate
Până când râsetul va fi muget
Până când mugetul va fi geamăt
Și geamătul o să-ți deschidă tăcerea”.
Îi strigau obsedant și nevrotic…

Mi-am înjunghiat carnea
De o mie, de două mii de ori
Și-am încercat să fug
Þinându-mi sufletul în mână,
Înainte să văd sângele purpuriu și febrilic
Cum izbucnește din bucățile de carne
Răvășită.
Delira aerul spasmodic
Din trupul meu meschin.
Am rămas închisă
În carnea leșiatică
Și aspră.

Râdeau în hohote disperate
Din nou și din nou
Aceleași duhuri – roșiatice și negre
Năpustindu-se asupra mea…