Viața este o îngustă trecătoare
Înlănțuită de două stânci,
În care este doar un singur sens:
La intrare este landoul,
La ieșire este sicriul.
Toți trecem prin acest pasaj
De-a bușilea, sau călcându-ne în picioare.
De pe stâncile negricioase
Ne spală ploaia,
Sudoarea și lacrimile.
Pe stânca alunecoasă din stânga
Se zăresc bucuria, visurile și omenia.
Pe stânca zgrunțuroasă din dreapta
Stau atârnate lăcomia, necazurile și invidia.
Când întindem mâna dreaptă
Le putem atinge marginile zdrențuite.
Ne mișcăm târându-ne prin noroiul cleios,
Pe când deasupra capului,
Sus, foarte sus,
Se zăresc norii, cerul
Și câteodată curcubeul.
Dar sunt foarte departe ca să mai sperăm la ele.
Luna, soarele și stelele
Se plimbă de la o stâncă la alta
Într-un dans amețitor,
De-o clipă.