agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-01 | |
"De ce oare tânjim după eternitate?
Cred ca totul vine de aici Vreau viață cu libertate, fără de moarte, Dar defapt știu că până la urmă și cântul meu va pieri!" Așa plângea în crâng mierla mea, Crezând că ea e singura ce glas timpului dădea. Veni o seară peste o noua zi, Veni o ploaie de mii de aripi gri, Ce crângu-mi începea a pustii. Obosită, se opri: "De ce oare tânjim după eternitate? Noi, ființe ce iubim viața Prea mult pentru a concepe Cum este dupa ce nu mai e ața." Singurateca paseră pe stejar adormea. El totuși nu putea cuvânta, Doar frunzele-și legăna, Iar din scorbură, apă îi dădea. Vreme rece vine, vine, Deși crengile-i cădeau Stejarul stătea cuminte În timp ce pasera se ducea. În scoarță se prelinge o lacrimă de nea, Bietei păsări i se cuvine sa adoarmă-n umbra ta Acoperită de rădăcini împletite fără cuvinte. Vreme caldă arde, arde, Păsări ce veneau de departe Și copacii ce vorbeau Fără suflet, despre viață comentau. Rând pe rând ei au căzut Rând pe rând ei au văzut Că singurul ce rămânea Era stejarul ce în sine plângea, Iar la poale el purta, un mormânt din crengi de nea. Drept un corb lângă el se așeza Făcâd o plecăciune, de stejar se apropia Viața-și mărturisea În timp ce din apă sorbea. Cântecul mierlei auzea De dedesubt sau chiar din apă, stejarul tot o pomenea. "Vrei să știi de ce tânjiți după eternitate? Tu, mierlă ce un stol îți căutai, Iar tu, stejar bătrân ce în tine te-nchideai; Eu trăiam mult din viața mea Mai mult decât orice pasăre ce putea zbura; M-am trezit, am realizat ce destin eu voi urma Am venit să adun cânte, ce vor trai cu mine, mereu! De ce tânjim după nemurire? Eu nu doresc, eu doar trăiesc Poate că nu mă auziți, dar știți că exist Poate că mă vedeți, dar nu știți de ce va captivez Poate că pot vorbi, dar numai cei muți mă pot auzi; De ce am tânjit după nemurire? Fiindcă am fost și eu odata mierlă!" Cu un ultim țipăt, corbul zbură în nisip, Dispărând. Stejarul a rămas singur, dar nu mai plângea Si-a îndeplinit menirea Povestea i-a zburat Mai departe. Dar oare pamântul ce viitor îi va alege?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate