nimic nu e mai mare ca plăcerea
de a citi, din când în când, o poezie,
atunci când ziua curge monotonă,
lungind momentele de nostalgie.

când ora se târăște-ncet, ca melcul
și când secunda pare cât un veac,
să poți citi o poezie bună,
e-o binecuvântare, nu-i... un fleac...

cine-ar putea s-aducă înseninare
pe fețele umbrite de alean,
atunci când timpul parcă se oprește,
și așteptăm miracole, în van?

poetul, doar, e cel ce înțelege
singurătatea care ne sfâșie,
e singurul ce poate să ne-aline
cu-n vers, c-o strofă, cu o poezie...