agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-02 | |
Epitafuri imaginare
Baudelaire Sunt albatrosul înecat cu-o mare îmi scârțâie aripile de sare cu tot cu pești meduze sau vapoare în plisc atârnă străluciri amare de aisberg pocnit de-un negru soare marea gravidă-mi varsă la picioare alge durdulii hohotitoare perle izgonite din visare în cavalcade fraged-acrișoare sau marea alegoric-duhnitoare și-a scos genunchii albi la desărare nechează înscoicată orbitoare eu înghețat de vânăta-i dogoare salvez cuvântul de la sufocare scuipându-l tandru într-o scăpărare de vis grunjos orbit de nevisare căci eu sunt tot ce dor și ce mă doare sunt marea dar și nava plutitoare sunt hoit celest și muscă sclipitoare sunt aripa înnămolită-n zare și zarea spartă-n dinți de ochiul care soarbe venin din cupele-i precare. Ovidiu Zefirii moaie frigul in Sciția coclită iar eu vorbesc desigur cu inima-mi trudită tandru cum vorbesti cu o iubita în holul de iluzii rătăcită marea-i mai calmă pare ofilită câte-o insultă stranie vomită o privesc cu milă cum palpită o moleculă de dispreț ciocnită de riposta mea prea lustruită scâncește-n colbul serii învelită o rază castanie obosită molusca numără pripită de câte ori e voie să sughită o perlă moale tristă toropită brumată cu-o paloare cântărită nisipul pe-a destinului copită sclipește cald ca o pepită pe-un trup cu arcuiri de Hypolită încins cu verbul meu precum o plită aruncat in marea hămesită ce se va naște oare din ispită poem marin sau mare-mpoezită sau doar o simplă mare răgușită de-atat bocit pe vitrega-mi ursită mireasa mea cu alge-mpodobită de aleanu-mi dulce otrăvită aș putea mușcat de-o stea mâhnită să dau foc la mare-ntr-o clipită pe vâscosul țărm de ebonită. Bacovia Apa vremii neagră de melancolie curge din clavirul beat de reverie corbul clipocește blânda-i barbarie zarea e lăsată lată sângerie de când dorm în hanul ros de veșnicie cârcâie de-angoasă inima pustie un copac înțeapă bolta plumburie în oraș e astăzi cruntă penurie chiar de elixirul din copilărie prăbușit amurgul pe-o viță de vie înlemnește singur sub luna boccie țâța ei sticloasă galbenă sașie alaptează noaptea crupeșă sălcie haidem dar iubito-n doi la necropsie sărutul tău are azi gust de leșie nimeni nu ne vede nimeni nu ne știe ne-ntrecem în valuri vâslim în sicrie suntem galbeni-vineți mușcați de ftizie cred că am făcut o lacustrofobie o să ning la noapte din moartea cea vie și-o să plâng cu sete pân’ la nebunie cot la cot cu viermii de sub năsălie o să umblu putred și-o să fac orgie de la crematoriu până în câmpie unde abatorul moara sângerie macină întruna flacăra târzie. V Voiculescu Am băut nectarul din sonet am supt magia neamului-poet mierea neagră dintr-un alfabet cunoscut de-un zeu anahoret am tratat cuvântul desuet și- a rodit splendoare de puiet am urlat cu lupii in brădet cu puterea orbului profet am mângâiat morunul cel șiret lostrița cu zâmbet violet mi-a fost iubită preț de un banchet m-am hrănit cu-al nopților pesmet ca bezna cu al lebedei penet luna-și rostogolea încet încet stârvul superb în lâncedul sipet al întunericului cel besmet ochi sulfuros în hăul centripet sclipind din solzi văzduhul tămâiet mi-a fost fagure de îngeret căprioarele cu mers cochet mi-au fost surori în saltul de ascet peste izvorul muntelui noet am fost și berevoiul înțelept ucis de ciurda orbului proclet se clatină în tragicul beret al sunetului magic berechet. Hercule Eu n-am murit decât pe jumătate partea de zeu trăiește-n altă parte știți de muncile-mi încredințate de leu de hidră grajduri curățate de îmblânzirea iepelor turbate de cornul căprioarei fermecate de mistrețul de pe Erimante de furia reginei înșelate spre a-i fura centura într-o noapte de păsări cerber și de alte fapte nu știți nimic de dinții mei de lapte care-au mușcat din astrele răscoapte și le-am scuipat piramidal pe toate în zori de zi –măcel de diamante. Diana- Artemis O viața-ntreagă am vânat sub soare ucis-am strălucirile amare ogarii mei sclipeau in depărtare mai lungi ca ambrozia in pahare și arcul meu vibra de incordare când slobozea săgeți doborâtoare veneau dihanii tămăduitoare se prăbușeau la zveltele-mi picioare invelite-n cea mai albă zare ridicam până la cer frunzare păsări vinete de-nvolburare se-nfigeau in bolta protectoare si cădeau cu ea cu tot in gheare si tot pământul albastrea de floare frunza devenea ciripitoare mume rotunde ca niște ulcioare dădeau copii pe stele călătoare să deprindă sacra vânătoare cu boturi limpezi mii de căprioare licăreau in umbra foșnitoare fagul ce picotește in picioare infrăgezit de-a dragostei chemare inorogul crița de visare se arunca in basme orbitoare și aducea din sfânta lor duhoare un diamant cât visul meu de mare Azi nici vulpi necum vânat mai mare Nu-mi ies spașite in intâmpinare S-aprindă zarea cu-a lor flăcarare Se scorojesc in zbor bizare Nu fug de spaimă bietele picioare De potârniche sau de rozătoare Se roagă inspăimate de pierzare Să le ajut sa capete mâncare un strop de apă și un strop de soare ce-a mai rămas din aspra frământare câteva blănuri scumpe-n galantare apa-n știubeie-lâncedă sudoare câteva piei in bestiare și gâze stinse-n negre insectare și eu mă duc fiindcă se pare că nu mai sunt nici eu nemuritoare dezastrul ecologic e prea mare! . Arghezi Cu rinichii ochiul si piciorul am trecut albia și-am smuls fiorul habar n-avea Deleuze ce-i editorul eu l-am hrănit cu terci cu binișorul și am băut și ciorbă cu ulciorul și n-am murit dar mi-a murit poporul nici azi nu i-am aflat loc-țiitorul mă cert și-acum cu-Atoateștiutorul c-a instaurat televizorul de ne-a-ndoctrinat Moștenitorul mai pritocește Doamne luna norul c-au puroiat și mi-au stricat odorul de ce stai pitulat ca infractorul ieși la poartă Tu ești Făcătorul să spui când Te-o-ntreba Moderatorul de ce s-a infectat decorul de ce s-a descompus Actorul de ce nu crapă Regizorul unde-i grădina cu razorul de ce verbinei ii duc dorul de ce nu-mi aflu Croitorul parcă mi-au tras de țoale cu tractorul mai plin de zdrențe sunt ca Lătrătorul ce facturi mi-a mai adus Factorul ce interdicții Interzicătorul ce dedicație Dedicatorul ce fermentație Fermentatorul ce altercație Altercatorul ce hiperbat Hiperbatorul ce mucigaiuri Mucigaitorul atâta vrea să afle Scriitorul Eminescu Sunt singur si salcâmu-i sur Nu-i nici o floare primprejur Amintirea teiului impur Abia dacă mai pot s-o-ndur Ochiul meu vast e un condur Retina mi-e făcută ciur De pasul ei cu abajur Aud al cerbilor murmur Al stelei răsărind susur Al ierbii nalte blând cusur Și nu am cum să nu înjur Cu vers urzicător de pur Decât un suflet trubadur La curtea unei Pompadour Cântându-i de jur imprejur Nici luna n-are nici un nur Puteam s-o sparg puteam s-o fur Dar de-măntorc la viața jur Sparg ceața groasăcu azur nu sunt cadavru ci vultur ce veșniciei dă contur Depinde dragi urmași de voi Cum scoateți diamantul din noroi M.Eliade Am cochetat cu mari idei Concepte-nalte ideal de stei M-am argăsit cu starea dragostei Sufletul rapăn de cârcei pentru iubirea unicei Maitreyi În iubire am rămas holtei adolescent miop cu nervii grei rasuciți in jurul cifrei trei Am visat in anii mei plebei Să transform cățeii-n paralei și pe pigmeea gintă-n bazilei pe Mântuleasa-s cei mai aspri tei pârliți de lună-ncercănați de zei ce intervin in tortul moirei și-nlocuiesc nectarul cu mujdei că îi iubesc și-acum pe scarabei pe broaște și pe boi si pe viței nu-i un secret e-un simplu obicei învațat demult de la femei când taina din privirea lor o bei epifanie zornăind din chei spre inșelarea blonzilor lachei ochi plini de-al morții cald polei pe trupul crud și crini si dragavei așteaptă seva tropăind ehei am nuntă-n cer veniți dar frați ai mei urechea străpezită de cercei va îndulci prin veacuri panta rei M.Sorescu a coborât păianjenul stingher Să-mi pot urca pe scara lui la cer sufletul călduț și auster prin cleiul nopții sunt un bun năier deși-s înțepenit ca un cuier in care zac eu însumi –așa sper – nu-s sigur de nimic decât de ger prin oase umblă frigul ca un zer schije de gheață dulci un șifonier E trupul închiriat de-un giuvaier învelit în zgaibe de mister un liliac lipsit de-auz și fler stă cu capu-n jos gândul cerber păcălit de tandrul ușier Dumnezeu mi-a spus: Ești un boier ești cel mai talentat Paracliser Te invidiază Lucifer Þi-am păstrat elogiul din Echer în Iona m-am simțit balenier De-aceea am să-ți dau un remorcher pe matca unde state albe pier plescăind în vadul efemer lut omenesc ce-nfloare în eter Bulzești e mic cam cât un cartier Globu-i cât o boabă de piper Vă las acia simt c-am să prosper Da vin acum mă cheamă sunt par terre. L. Blaga Eu n-am ucis cu mintea nicio taină Miracolului smălțuit cu spaimă i-am croit o înstelata haină nu mi-am vândut pe strapezita faimă puiul de mister care ingaimă vorbe reci am incalzit in palmă boboc de spirit fragedă sudalmă am transformat-o-n veșnicie calmă contemporan c-o astră exoftalmă trăiesc mereu eternitatea sfarmă bulgări de aur pe trudita-mi karmă lacrima am așezat-o-n ramă pulberi de tropi am fărâmat pe rană metafora cu styxul riverană și oximorii puberi mi-au fost hrană Eonul blând privește prin lucarnă moartea urcă sacră la povarnă ca un alcool oprit direct din poarnă magie acrișoară ca o coarnă priviți cum inorogul iși răstoarnă abisul moale-n ochiul ce mă-ntoarnă la obârșii la izvor in goană sfântă dureroasă lighioană făr’de care scrierea umană complicată Spengler-Kantiană e doar paideumă frobeniană și morfologic doar o buruiană ajunge-atât la ora suverană aud gorunul blând cum mă recheamă. Epitaf rimbaldian Mi-am dus viața scurtă-n frenezie superbe patimi libertăți beție infernuri scoase-n radiografie cu pete limpezi de melancolie versul îmi părea scamatorie iepurașul alb din pălărie corabia mea beată din hârtie se clătina cu neagră prietenie să nu-mi înece tânara fâșie de remușcare dată-n reverie pluteam iluminat ca o stafie spre care țărm nici muza mea nu știe pantofii sparți legați cu cerbicie de Ursa Mare cea ursită mie bolnavă bleagă de leucemie mi-a usturat pupila o vecie se vede și-n fotografie m-am revoltat pe soarta cenusie pe gustul leșietic din leșie nu m-am trezit complet nici la trezie păduchii cei uciși cu duioșie de sora mea cu mână colilie beau și-acum cu-aceeași voioșie licoarea mea splendid-liliachie luceferii se prăbușesc în vrie sclavi pe vecie la doamna sașie pe care o numim Alegorie am pierdut cu sete cu mân(dr)ie banala existenței jucărie. Marcel Proust Fiind copilzăceam de vina de-a monopoliza lumina femeiafloarea cu stamina mi-au năpădit de mic retina când am pierdut-o pe-Albertina venise moartea concubina să-mi schimbe mierea cu morfina dar explodase eglantina care împodobea colina sufletul alb ca parafina își plângea cu mult bun-simț regina eram acizii bazele sulfina camuflând cu foșnetu-i stibina piatra neagră sclipitoarea lina pe care n-o rodea rașina adulmecam terebentina memoria adulterina ah gelozia fenolftaleina barbar canta Vinteuil la Verdurina se-nvinețea de patimi pianina când invita pe oaspeți să ia cina mi se-ndolia subit grădina nu-și mai făcea efectul nici doctrina lui Bergson nici madlena nici teina infuzia de tei mi-e lecitina ce-mi rupe rana când ridic cortina. Epitafora melcului Iar m-a zăpăcitvecina tare-i aspră gospodina n-am băut decât lumina care inunda verbina mi-a confiscat concubina și-a preparat din ea cina de-mi plângea neagră sulfina o my darling Clementina cum s-a mai depus rugina bălegarul si rutina eu alerg de-mi pierd tetina să explic a cui e vina c-am învins la Salamina mi s-a umezit retina doar când am văzut botina vasilisei Iozefina soră dulce ca glicina răposatei Clementina cea uscată ca grisina ce mi-a facut cioclovina? mi-a spart capul cu terina și-acum zac arz-o benzina- motorina-gazolina dare-ar peste ea mașina ori o calc eu bat-o vina cu autocochilina. Epitaful săptămânii Luni e cea cu ochii moi lungi cât ziua de apoi marți e marți un gol in doi măturat de-un măturoi dus la lada de gunoi miercuri e un miercuroi plin de miere și puroi merge la pansat la joi dar joia să știți și voi e-o joiță cu cimpoi cântă săratelor ploi ca să plouă peste noi când agheasmă când noroi vinerea e un cioroi negru uscat și vâlvoi cu ochii holbați și goi sâmbăta-i un muieroi cam subțire la țurloi bea rachie dintr-un toi duminica-i rece sloi păzită de trei pisoi c-au trecut șapte strigoi frații ei într-un butoi behăind ca niște oi șapte frați,șapte nevoi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate