mi se strâng amintirile
asemeni unui stol de rândunici albastre în adâncul
unei fântâni cu șoapte

își fac cuib sub streașina din partea stângă
a pieptului meu
ca și cum ar vrea să-mi adoarmă acolo
toată copilăria
cumințind-o

din ochi mi se prelinge încă
puf de păpădie,
iar pe degetul arătător țin și acum acuarelă
pentru a picta cerul în sunete
crude

dar, cine poate ține în căușul aripilor un copil
ce aleargă prin noi
ca și-ntr-o mare de chemări,
de chemări,
de chemări...?