gara se pierde pe linii
mai rămâne doar loc de iubit
tot ceea ce mi se arată pe fereastră
fie un văl alb de nuntă
fie un văl negru de nuntă
mai rămâne femeia din capătul liniilor

- ce bine că în camera mea
sunt doar tablouri cu flori de mac
ce bine că ele sunt ascunse
între coapsele florilor de soare
ce bine că nu mai încape
nici o altă femeie decât cea purtată
pe ulițe de o căruță trasă
de un cal alb și unul mort -

gara se apropie și trebuie să cobor
în peronul nou din orașul cu zebre
care urlă la roșu la verde
la galben ca la un dumnezeu
ce știu eu despre acest oraș
în afară de faptul că aici bat clopotele doar
când bărbații coboară în întuneric
să caute aur dezvelit de fecioarele
care nu mai știu să numere pruncii
plantați la rădăcinile nucilor

***

în vârful copacilor
corbii stau nași peste poeți
noaptea le sărut aripile
femeile le sărută ciocurile lovite de stânci

la marginea sufletului meu un corb
singur vrea să cadă om
la marginea spitalului ea
mă așteaptă răstignită pe fiul meu
la marginea orașului
stă un tren care ne înghite unghiile
ne înconjoară de două ori gâtul cu linii
cu numele tatălui meu
care-și împletește în plecări ferestrele de lemn

cuiele din tocul ușii ascund
tot ceea ce pot să vă mai spun
despre durerea ce mă mușcă de tălpi atunci când
iubita îmi aprinde lumina
trasă de milioane de păianjeni
din mormântul bunicului

***

moara pe deal înghite grăunțe de porumb
păsările cerului înghit și ele grăunțe de porumb
eu înghit grăunțe de porumb aruncate pe cerul nopții
și Dorian Gray înghite grăunțe de porumb
smulse din tablourile
uitate în milioanele de abatoare

preoții în clopote bat grăunțe de porumb
iubita poartă-n sâni saci de grăunțe de porumb
ea împinge păsărilor de vânătoare carne ce naște carne

***

simt cum în mine au început
să se ridice oamenii de zăpadă
simt cum în degetele mele
se topește sângele
simt cum zilele calendarului
devin fire albe de timp
pe care iubita le țese sâni

un arbore aș vrea să îți cioplesc iubito
după chipul și asemănarea noastră
în el să aducem toți corbii de pe zebrele
verzi roșii și galbene să le ducă trenul
în gara unde dragostea nu-i decât o stație rară