Spun uni ca poetii, uneori,
Mai umbla si hai-hui cu capu-n nori
Visand la ce a fost si la prezent
Dar si la viitor concomitent.

De-aceea-i vezi pe uni dusi, asa,
Cu gandurile-mprastiate aiurea.
De le-ai citi,zau,te-ai inspaimanta,
Atatea ganduri-cati copaci padurea...

Si uite asa,umbland cu capu-n nori,
Poeti se trezesc intr-o furtuna
Si-acolo,fiecare stie,nu-i asa?
Ca uneori mai fulgera si tuna...

Atunci poeti se retrag in ei,
inspaimantati de ganduri innorate
Si-n spaima lor,ei nu mai pot dormi,
Scriind ce pot in fiecare noapte.

Cu capu-n nori,cu ganduri si-ntrebari
Si cu furtuni ce numai ei le stiu,
Mai au in suflet,uneori,pustiu,
Dar si puteri de-a scrie, si tot scriu...