Pădurea e un templu,
Copacii-s vii, trăiesc,
Chiar dacă-s goi și ninși.

În lumea de simboluri
Trăiește omu-n viață
Și toate-l pun pe gânduri,
Știind că în simboluri,
Mari taine se ascund.
Ca un copil
Încearcă să-nțeleagă
Graiul și glasul
Florilor și-al întâmplărilor
Mărunte, ciudate sau mute...

Ecouri și șoapte se-aud în depărtare,
Sunet, parfum, culoare,
În taină îi răspund.
Sunt proaspete și pure miresme,
Dulci ca un fagure de miere,
Sunt proaspete ca-nrouratele câmpii,
Purtând cu ele simboluri sacre,
Cu înțelesuri infinite,
Tot ce-amuțește mintea
Și simțurile-ncântă.

Natura e un templu,
Iar Universu-i infinit...