Timpul prad-al suferinței
Motiv grav al neputinței
La noi e mai presus de toate,
Că iar se-nchi-o zi,
La apus de moarte.

Și iarăși timpul infinit
Și ziua tot infinită
Prin numărătoarea ei de clipe,
Scurtă mi se pare.

Fulgerul se-mpraștie și se distruge
La viteza lui de fulger
Și totuși nu ma poate-ajunge.
Și timpul iară fuge.

Și totuși noaptea, infinitul ei etern,
Cugetă și te răscoală
Și cât ar fi ea de confuză
Ea, te tot omoară

Și din fire sau prin năluci,
Apar stihii aparte,
Prin găuri armonii
Se pierde ultima dorință in noapte.

Și iar învii a doua zi
Plin de pătimire
Și iar esti dornic,
Esti plin de iubire

Pat de vise mort mi-se pare
Adânc abis, răcoritor odihnit
Etern Adormi în fire
Tu! acest obosit.

O tu, povara grea uitata-n noapte
Ca un blestem să te apui
Peste mine la moarte
Că iar se-nchin-o zi pe patul... în noapte!