Stau lângă moarte și o privesc în față.
Cu chip de om, cu suferință și cu chin,
Privesc cum voalul vânăt și-l coboară
Din neființă liniștit și fin.

În ochii ei îmi caut ultima scânteie.
Mi se deschide cer târziu, cer înnoptat.
Pupila-i este floare ce se stinge
Fără petale și fără de oftat.

Rămâne veșnic ultima suflare.
Cei care sunt aproape, aproape c-o aud.
Pe față nevolnic îmi tresare.
Ultima dată nefirescul gând.