mi-ai furat inima, mario,
și-ai arnuncat-o în noroi,
ai dărâmat toate catedralele din mine
și m-ai lăsat o întinsă sahara,
peste care bat vânturi pustii.
degeaba mai vii la mine ca un înger
și mă implori să-ți mângâi coapsele,
făcea-s-ar urciare
și bătute-ar tenebrele
cu corpul tău pângărit prin lupanare.

m-ai dus pe-un picior de iad
unde-s durerile dulci,
tu, ispită și plăcere,
culcat pe coapsele pure,
unde-au tremurat femure.

și-am rămas să-ți cânt versete,
și să te blestem mereu
ca să nu-ți mai găsești starea
lângă suflețelul meu.

dar durerea mea senină
n-aș mai vrea să te mai cheme,
viața-i oloagă fără tine
și n-au rămas decât blesteme…

1988