Pui mâna pe condei ca pe o armă;
Pui mâna pe condei ca pe-un dum-dum!
îndeplinindu-ți propria ta karmă,
Te simți justițiarul care farmă
Lichelele de ieri și de acum!

Pui mâna pe condei ca pe-o candoare
Din inocentul fir de brebenoc,
Și deslușești în sine-ți că răsare
O tihnă-afectiv-mântuitoare,
Și simți cum nervii ți-i aduni la loc.

Pui mâna pe condei ca pe-o cravașă,
Anume-n cioflingari să o pleznești:
în urma lor abjectă și trufașă,
Amirosind fetid a bulibașă
Care-ți insultă semenii onești.

Pui mâna pe condei părându-ți rază
Purceasă-n univers, ca un lăstun,
Și simți cum împăcarea se așează
în zodia-ți trecută de amiază.
Peregrinând spre un eon mai bun.

Pui mâna pe condei ca pe-o salvare
Chitind să-ți faci dintr-însul buzdugan:
Să tragi cu el în șișca aia care
Borăște scârnăvii peste altare
îngrețoșând miracolul uman!

Pui mâna pe condei ca pe-o făclie,
Ademenit de niscai fapte mari.
Și, privegherea iarăși te îmbie
La alt pahod spre kalokagathie,
Dar în osânda somnului dispari.