Când visele se lovesc de nori…
Prizonieră mi-e făptura în adevăr,
Coaja sufletului mi-e îngenuncheată
De fantasme adânci ce plâng.
Mă doare atingerea absentă,
Timpul trăit în necunoscut,
Esența ascunsă sub o mască,
Substanța singurătății ce îndură
Liniștea supremă fără adiere de vânt.
Eterne alge ale nopții sugrumă luna,
Se rup clipele în frunzișul vieții,
Boabe dulci de rouă înfloresc pe cer
Când nici măcar nu știu…
Unde este străina din trupul meu.