cuvintele dor dincolo de trup
umbra lor se lasă-n somnul lung
alunecă printre degete la botez
dispare răul adus prin născare

plâng cu lacrima umilinței
se scrijelesc pe scoarța copacilor
în versuri părăsite de sunete
cu ne-ncepute și nesfârșite gânduri

în sufletul lemnului ori al pietrei
lacrima lor nimic nu stinge
se așază-n poemul vorbelor
înlănțuire de taine ne-nțelese
prin care încercăm să ne depășim
cu înălțătoare povețe

învierea la marginile cerului
ne face să călătorim prin eter
fiecare cu steaua lui
acest drum neștiut de odihnă
unde ne-am întrupat în cuvînt
ca sămânța-n pământ
ieșind la lumină