în mine două ființe
se hrănesc din același sînge
își șoptesc bucuriile și tristețile
asemeni arbuștilor altoiți
fructele lor frumos colorate zemoase
și pofta vieții veșnice pogorînd în semințe.

de ceva timp pămîntul e mai fertil pentru noi
pregătim carnea noastră comună
oasele noastre albe cu care vom însemna
trecerea.
vor prinde semințele rădăcini
udate cu lacrimi
cu timpul se vor decoji
pîrguite vor înțelege semnele și se vor altoi
două cîte două
într-un bocet comun plin de carne.

de ceva timp înțelepciunea se plimbă prin jurul nostru
miroase a tîmple cărunte și a genunchi bătătoriți
ne dor brațele ridicate
ochii noștri cu greu deslușesc păsările albe
și mari precum norii.