la ora ceasului oprit
noi alergăm la aceeași distanță de centrul realității
cu timpul încuiat în noi
ștergând orice urmă cu alta
crezând că e ultima
și că de acolo începe trecutul

ne împușcam trupul cu o altă bucată de suflet
dar îl pierdeam la prima săritură
peste pendul
simțeam prezentul ca pe un electroșoc
amnezic
ștergând în continuare praful
cu cârpe din corpul nostru
de păpușă frumoasă
furată din copilarie

odaia e rece în noi
căci o decupăm din zăpadă
iar somnul e un maraton printre dune nisipoase
ca o enormă clepsidră în care s-a scurs eternitatea
într-o trăire


la ora ceasului oprit
am aflat
că am plecat demult de peste tot