Intru! Ah, ești tu în neclintire!
Văd albul chipului tău, un alb pur
de crin… sufletul tău,
haina ta, lenjeria ta, totul e alb.

Mă privești cu gândul cugetat,
cu albul cristalin, cu zâmbetul tău alb…
Mă topesc în îmbrățișarea ta visătoare,
atingerea ta înspăimântător de albă.

Inima mi se cutremură de vorbele tale
și sângele simt cum îmi dansează în vene
ca si cum l-aș asculta pe “Aranjuez”
dar te ascult pe tine, îți ascult glasul...

Îmi șoptești necuvinte despărțitoare,
și respirația ta e glasu ce ți-l aud în gand.
Simt cum vrei să-mi spui adio, rămas-bun
căci doar ce-i alb, alb va rămâne…