Din golul rămas
la plecarea-ți în clipa
ce-a rupt infinitul
în ieri și... nimic,
mă-nvăluie ger
să-mi înghețe aripa,
să-mi rupă penița
de zbor să nu zic,
să-mi caut un rost
să mă-nalț ca odată,
căci gîndu-mi tînjește
orfan de-al tău dor
zgîrcit,
ce lăsa
rareori cîte-o șoaptă
să-mplînte în lutu-mi
vitalul fior...

Adînc am săpat
și mi-e pat arătura
să pot să te-ncînt
din nesomn cu nou vis,
căci arde-n arsura
sărutului gura
și doare cerneala
-n poemul nescris.